Britney Spears: Trebuie să învăţ să fiu fericită

britney1.jpgO perioadă plină de necazuri lasă urme adânci în sufletul oamenilor. O simte pe pielea ei şi Britney Spears, care, după un an predominant nefast, a ajuns să fie îngrijorată tot timpul. Şi de aceea, ea îşi doreşte să aibă din nou zâmbetul pe buze.
Intepreta a făcut dezvăluirea pentru o revistă americană pentru femei. „Aş vrea să nu mai mă îngrijorez atât de mult, fiindcă îmi fac griji mereu. Şi să învăţ cum să fiu mai fericită”, a declarat Spears. Comportamentul cântăreţei este justificat de anul care se încheie, în care Britney s-a luptat şi a pierdut custodia fiilor săi, a avut parte de spitalizări, iar tatăl său a obţinut controlul asupra ei. „Întregul an a fost un iad. Nu ştiam exact care era poziţia mea faţă de ceilalţi”, a mărturisit vedeta. Totuşi, interpreta s-a bucurat de un succes în carieră, primind trei premii MTV. „Când am primit premiile şi publicul m-a susţinut, am văzut cât de multă iubire este acolo. Înregistrarea ultimului album m-a ajutat să nu mai mă gândesc la anumite lucruri. Pentru mine, muzica este terapie”, a recunoscut cântăreaţa.
Din păcate, muzica nu a vindecat complet rănile sufleteşti ale lui Britney. Dar poate noul an îi va aduce vedetei mai multe reuşite, mai ales sentimentale, iar ea va fi fericită.

Adauga un comentariu

*