In preajma bunastarii societatile se molesesc. Isi pierd capul sfârsind, firesc, prin a capia. Nu suntem cu totul straini de aceasta meteahna si, in plus, avem toate motivele sa ramânem ingrijorati. Brusc, am descoperit ca alcatuim o tara de bugetari nevoiasi. Brusc, o initiativa guvernamentala cu un pronuntat caracter amendabil (la urma urmei si guvernantii se pot pripi), pune pe jar un intreg sistem administrativ, prea obisnuit cu rutina statului la birou si cu inertia conceptuala potrivit careia pentru un colt de pâine in plus ti-e permis sa faci orice sau, ma rog, aproape orice. Ma uit cu jind la o parte a lucratorilor din sistemul bugetar. Plonjati in jilturile unor functii solid remunerate si, totodata, pensionari “publici” de lux, acestia au toate motivele sa fie nemultumiti de esecul operatiunii de conservare a privilegiilor administrative de care dispuneau pâna mai ieri. Domeniul este – potrivit presedintelui Basescu – atins de scleroza, devreme ce arhitectura lui o copiaza pe cea de acum 40 de ani. O asemenea initiativa reformista, cum pare a fi cea a actualului Executiv, ar face din sistemul bugetar un perimetru permeabil: tinerii ar putea patrunde mai usor in functii de o anumita alonja; banii de la buget nu s-ar mai scurge, cu atâta usurinta, in buzunarele unor nelegitimi functionari pensionari. Nu m-ar mira sa aflam intr-o zi ca unul din pensionarii gradati care vegeteaza in Primarie si-a pus temeinic amprenta pe modul “securistic” in care institutia edilitara relationeaza cu publicul platitor de taxe. Regimul cazon, psihologia de cetate asediata in care intri ca intr-o cazarma, dupa indeplinirea unui ritual precis din care nu lipseste confirmarea telefonica in chip de parola de acceptare, fac din Primaria bacauana una dintre cele mai neprietenoase institutii publice din câte am avut ocazia sa cunosc. De altfel, chipurile strivite de suspiciune ale angajatilor de aici vin sa confirme o stare de fapt hotarât nelalocul ei. Cu ajustarile de rigoare, “ordonanta Boc” este o masura vadit necesara care isi propune, intâi de toate, sa sectioneze coloana vertebrala a cutumei nesanatoase care a contaminat administratiile locale de peste tot. Casta “ilegalistilor” privilegiati din administratie a fost declasata. Musuroiul a fost, in sfârsit, stârnit.
Lucian BOGDANEL