Bacauanii racordati la CET, fara apa calda

cet.jpgLocuitorii municipiului Bacau care sunt racordati la CET au ramas, de câteva zile, fara apa calda.

Bacauanii din anumite zone din oras sunt nevoiti ca, in plina iarna, la peste -10 grade Celsius, sa recurga la metode arhaice pentru igiena zilnica sau pentru a isi spala hainele. Incalzirea apei la aragaz si spalatul in lighean au revenit in rutina zilnica a bacauanilor care, dintr-un motiv sau altul, nu au reusit sa isi monteze o centrala termica de apartament sau macar un boiler. Asta deoarece, de câteva zile, CET Bacau nu mai furnizeaza apa calda pentru utilizatorii casnici. Am incercat in repetate rânduri sa luam legatura cu directorul CET Bacau, Vasile Dragusanu, pentru a ne explica motivele pentru care a survenit aceasta neplacuta stare de fapt, insa acesta nu a binevoit sa raspunda la telefon. Starea de discomfort creata bacauanilor racordati la CET este cu atât mai surprinzatoare cu cât, cu doar doua zile in urma, in cadrul unei intruniri a membrilor Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta, Dragusanu sustinea ca Bacaul nu este amenintat de criza gazelor naturale deoarece CET Bacau functioneaza pe baza de carbune. Desi s-a laudat cu stocul de carbune pe care il are in depozit, care asigura functionarea fara probleme pâna in luna martie a acestui an, Dragusanu a recunoscut ca „debitul gazelor este restrictionat la 5000 de metri cubi/pe ora fata de 6.500 metri cubi in mod normal. „Daca debitul gazelor va scadea în continuare, se va apela la rezerva de pacura care este de 5000 de tone”, mai declara directorul de la CET. Cu alte cuvinte, nu sunt probleme, deocamdata, insa bacauanii stau de câteva zile fara apa calda. Totodata, autoritatile sustin sus si tare ca nu sunt probleme de ordin major, astfel ca singura concluzie care poate fi trasa este aceea ca nici locuitorii Bacaului nu ar trebui sa aiba de suferit. Cu toate acestea, Dragusanu a dat vina, in sedinta CJSU, pe cazanele de la CET, care mai sufera, din când in când, de disfunctionalitati. „Sistarile de livrare a apei calde sunt zonale si de scurta durata, datorate disfunctionalitatii cazanelor, aceste probleme fiind remediate în cel mai scurt timp”, a mai declarat seful CET Bacau in urma cu doua zile.
Razvan SENDREA

Adauga un comentariu

*