Crima la Buhoci

Inspectoratul de Politie Judetean Bacau a fost sesizat telefonic luni, 12 ianuarie, de Serviciul de Ambulanta Bacau, ca în comuna Buhoci, o persoana de sex masculin a decedat în conditii suspecte. La fata locului s-a deplasat o echipa de politisti împreuna cu un procuror criminalist care au identificat barbatul decedat, Dumitru T., de 41 de ani, si care prezenta urme de violenta. Din primele cercetari s-a stabilit ca în seara zilei de 11 ianuarie, Dumitru T. s-a deplasat la locuinta concubinei sale, Daniela G., de 34 de ani, unde, pe fondul consumului de alcool, între cei doi a izbucnit un conflict spontan. În timpul conflictului, Daniela G. l-a lovit pe Dumitru T. cu un lemn în cap si i-a aplicat trei lovituri în zona toracica spate cu un corp întepator taietor. Ulterior, Dumitru T. s-a deplasat la locuinta sa, iar în dimineata zilei de 12 ianuarie, întrucât se simtea rau, concubina sa a anuntat Serviciul de Ambulanta. Pâna la sosirea Ambulantei, barbatul a decedat. Cadavrul a fost transportat la Morga Spitalului Judetean Bacau în vederea efectuarii necropsiei si stabilirii cauzelor decesului. Daniela G. a fost retinuta pentru 24 de ore, urmând a fi prezentata Parchetului de pe lânga Tribunalul Bacau cu propunerea de arestare preventiva sub aspectul savârsirii infractiunii de omor. (D. M. )

Adauga un comentariu

*