Târg auto in fata bisericii

targ-auto-biserica-1.jpgO noua piata ia amploare pe raza municipiului Bacau. Târgul auto duminical se muta, in timpul saptamânii, in mai multe puncte intens circulate din oras. Cele mai bine „cotate” zone in care autovehiculele second-hand sunt scoase la vânzare se afla in principal pe strada Mihai Viteazul, in fata bisericii Sfântul Nicolae, in zona „Coasa”, la „valutisti” si in parcarea de la stadionul municipal. Pe lânga acestea, bacauanii care importa masini in special din vestul Europei le expun in fata blocului sau in zona unor intersectii cu vad bun, in speranta ca un trecator interesat ar putea suna pentru a achizitiona un autoturism.

Trecatorii nu sunt deranjati

Una din cele mai intens circulate zone din Bacau, lucru cunoscut si de comerciantii de masini second hand, este intersectia dintre strazile Mihai Viteazul si Bulevardul Unirii. Aici, mai exact in fata bisericii Sfântul Nicolae, exista o adevarata expozitie de masini. Cele mai multe sunt de provenienta externa, insa, razlet, mai poti vedea si câte una autohtona, o Dacia la care, firesc, nu se uita aproape nimeni. Mihai Plaiesu incerca ieri sa vada, prin luneta inghetata si aproape complet acoperita cu zapada a unui Opel Tigra de culoare galbena, parcat vis-á-vis de biserica Sfântul Nicolae, care este pretul de vânzare al acestei masini si ce dotari are. A mers apoi si a studiat si facilitatile celorlalte aproximativ zece autoturisme prezente in zona respectiva. Intrebat ce parere are despre comercializarea masinilor pe strada, acesta nu a parut deranjat ba, mai mult, ne-a raspuns ca este un lucru bun, ca persoanele interesate sa isi cumpere o masina ieftina pot gasi aici o oferta variata. Un alt posibil cumparator, Constantin Apreutesei, admira un Opel Zafira argintiu, cu numere de inmatriculare provizorii. Si acest bacauan a sustinut ca nu crede ca proprietarii acestor autovehicule procedeaza tocmai gresit, desi a admis ca aici nu este târg auto. „Era mai bine daca le lasau in parcarea de alaturi, isi achizitionau un abonament si nu mai erau probleme. Insa aici, in strada, masinile sunt mai vizibile pentru orice trecator”, ne-a mai spus Constantin Apreutesei.

Ce amenda? Si asa nu se vinde!

Contactat telefonic la numarul afisat in parbrizul masinii, A.L., proprietarul unui autoturism marca BMW, a fost reticent la inceputul conversatiei, insa, treptat, acesta ne-a impartasit câteva dintre problemele cu care se confrunta. „Si eu, si ceilalti care vând aici am luat o mare teapa cu masinile astea second-hand. Nu sunt tocmai noi, cele mai multe au Euro 3 si taxa de inmatriculare este foarte mare. Eu personal nici n-am de gând s-o mai inmatriculez. Mai bine o duc in Germania inapoi, mai pun o diferenta si-mi iau o masina care poate fi inscrisa in circulatie”, s-a plâns A.L. Acesta spune ca nu obisnuieste sa faca afaceri cu autoturisme second-hand, insa nici la bloc nu poate sa tina masina. Spera ca cineva interesat de modelul respectiv sa o vada, sa-i placa si sa o cumpere. „Mai las si la pret, o dau chiar mai ieftin decât am cumparat-o, numai sa scap de ea”, spune comerciantul de ocazie. Cât priveste o posibila amenda, interlocutorul nostru declara ca inca nu a fost instiintat, insa daca va fi necesar va muta masina de acolo. „Nici nu stiam ca se dau amenzi, doar e domeniu public. Oricum, daca ma va suna cineva de la politie sa-mi spuna sa mut masina, o voi lua de acolo. Nu am chef sa mai pierd bani si pe amenzi, si asa am facut o greseala cu ea când am adus-o in tara”, a mai declarat A.L.

Amenzi de peste 200 de milioane

Organele cu responsabilitati in reglementarea situatiei târgurilor auto de la marginea drumului au inceput, inca din luna octombrie a anului trecut, sa acorde amenzi bacauanilor care si-au expus masina la vânzare pe un domeniu public care nu este amenajat pentru asa ceva. Asta dupa ce, timp de aproximativ o jumatate de an, perioada iunie-octombrie 2008, posesorii de masini second-hand scoase la vânzare au primit avertizari scrise si telefonice in repetate rânduri. „In mod normal, comerciantii de autovehicule second-hand ar trebui sa le prezinte si sa le vânda in târgul de masini, care este un loc special amenajat pentru o astfel de afacere. Ei nu au voie, chiar exista si o hatarâre de Consiliu Local in acest sens, sa le expuna in fata la Biserica Sfântul Neculai, in parcarea de la stadion sau intr-un orice alt loc de pe domeniul public”, ne-a informat Florin Podoleanu, purtatorul de cuvânt al Politiei Primariei Bacau. Acesta ne-a mai spus ca, incepând cu luna octombrie a anului 2008, au fost aplicate nu mai putin de 193 de amenzi, in cuantum total de 20.200 de lei noi (peste 200 de milioane de lei vechi).

Mai bine amenda

In cele mai multe dintre cazuri, amenda a fost de 100 de lei, cu posibilitatea ca persoana sanctionata sa achite jumatate, adica 50 de lei, in termen de 24 de ore de la data notificarii. Trebuie facuta precizarea ca o astfel de penalitate financiara poate ajunge si la 500 de lei, daca bacauanul care isi vinde masina nu s-a conformat dupa avertismentul si dupa amenda minima primita initial. Cu toate acestea, procedura este extrem de anevoioasa, având in vedere ca multe dintre aceste masini au numere rosii, provizorii, au fost vândute de la o persoana la alta iar identificarea proprietarului este destul de dificila. In unele situatii, chiar, masinile nu au nici macar numar de inmatriculare. „Procedura spune ca ar trebui amendati ori de câte ori sunt identificati si se constata ca nu si-au mutat masina. Asta ar insemna ca in fiecare zi sa ii sanctionam”, ne-a mai declarat Florin Podoleanu. In aceste conditii, posesorii masinilor prefera sa ia o amenda de 100 de lei, o platesc când au chef si spera ca intre timp sa vânda autoturismul.
Razvan SENDREA

Comentarii

  1. pt ce amenzi?-venit la bugetul local? Daca omul acolo sta-plateste la primarie impozit pe auto-in masina lui scrie ce vrea pe geamuri! Stavarache esti de plans!–mai candideaza tu si o sa votam pe Seche numai sa mori de oftica…!

  2. Ridicate si duse in targ.
    Nu gasesti un loc de parcare tot centrul din cauza ruginiturilor cu fituica-n geam.

  3. GOGU SAMSARU a zis:

    PAREREA MEA ESTE CA ,CEI DE LA PRIMARIE SA PUNA OPRIREA INTERZISA CU RIDICARE AUTO. TOATE CIUVEIELE SI RUGINITURILE STAU SI ASCULTA SLUJBELE .MATURATILE BAI VOI ASTIA DIN PRIMARIE ,DE CE LE FACILITATI VANZAREA EXISTA SIGUR INTERESE SAU CEL CARE LE ARE LA VANZARE ESTE UN URS CARE A DAT CU MIERE IN PRIMARIE .RUSINE PRIMARIEI SI ANGAJATILOR EI CARE ASA ZISII POLITISTI COMINITARI TREC PE LANGA ele

  4. Poate va avea curaj un om capabil al Bacaului sa-si depuna candidatura ca zdrente am tot avut de 19 ani

  5. Noroc ca i-au dat reject aia din PD-L ca domnul ScizoF… isi schimba culoare politica cat ai clipi ca penmtru el de ….. e obisnuiinta.stie schizo sa sara in barca din fata.administratie mai putina ca nu ajuta nimanui Daca Branpis are de lucru si banii vin si-n darat restul chiar nu mai conteaza bacauanii sa plateasca si locul unde tin masina in fata blocului ca doar bugetul trebuie intai umplut ca apoi sa fie golit si daca nu cotizam noi cine sa o faca .Datornicii mici sunt scuturati din toate incheieturile ca cei mari sunt declaratio de indata insolvabili.

  6. Apropo Domnule Primar anuntul cu plata locului de parcare mai aproape de 50 metri de blocul de locuit a fost afisat si pe masinile din fata biserricii SF.Nicolae ?
    Sau alea sunt scutite de taxa pe parcare ?
    Rusine Domnule(daca mai pot folosi apelativul asta)primar (si p mic e prea mare pentru cate ati facut pentru BACAU!!!!!!!

  7. Cand opreste saracul romanpe dreapta langa magazinul agricola sa-si ia o paine vin repede testoasele ninja de la primarie si ai blocheaza roata da pe samsarii de masini care au invadat orasul cu tot felul de hroaste de,afara pa aia nu-i vede nimeni.Halal administratie,halal primar!!!

Adauga un comentariu

*