Gabriel Oprea a preferat să-şi dea demisia din PSD

Gabriel Oprea a preferat joi să-şi dea demisia din PSD pentru a nu suferi ruşinea de a fi dat afară din partid, după ce miercuri a părăsit conducerea PSD Ilfov, iar marţi funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor. Potrivit unor surse social-democrate, Oprea ar fi cerut garanţii liderului PSD, Mircea Geoană că proprii săi oameni din filiala Ilfov nu vor avea de suferit. Conducerea PSD pregăteşte însă noi represalii la nivelul acestei filiale ai căror membri au manifestat deschis pentru Oprea la sediul central al partidului

Deputatul Gabriel Oprea şi-a anunţat demisia printr-o scrisoare adresată liderului PSD, Mircea Geoană în care îşi explică motivele acestui gest. Cu numai câteva ore în urmă liderul PSD, Bucureşti, declara că atât Oprea, cât şi omul său de încrederea gigi neţoiu nu mai au nici o şansă în a rămâne în PSD. Pentru vineri era programată o şedinţă a comisiei de integritate a PSD unde urma să se analizeze propunerea conducerii partidului de excludere a lui Gabriel Oprea din rândurile social-democrate.

„La Ilfov, am format o echipă puternică, pe care am condus-o timp de cinci ani, cu înfrângeri şi victorii politice. În toţi aceşti ani, am muncit, împreună cu aceasta echipă, pentru fiecare vot pe care l-am adus Partidului Social Democrat. La acest moment, dacă doream să fiu apărat ca la Termopile, sunt convins că cei mai mulţi dintre colegii mei de la Ilfov ar fi stat alături de mine, umăr la umăr, în orice aş fi decis să întreprind, ştiind cu toţii că urmează o cauză dreaptă, ca întotdeauna”, îi scrie Gabriel Oprea liderului PSD.

El mai afirmă că nu vrea să supună echipa pe care a format-o, organizaţia pe care a condus-o, presiunilor venite de la centru şi ameninţărilor cu dizolvarea. „Pentru că sunt un om responsabil, aşa cum am demisionat din funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor, pentru a nu periclita guvernarea şi stabilitatea ţării, aşa cum am demisionat din funcţia de Preşedinte al PSD Ilfov, pentru a nu pune organizaţia în situaţia de a se opune deciziilor conducerii partidului, am hotărât să demisionez din calitatea de membru al Partidului Social Democrat”, conchide Oprea.

Fidelii generalului, Gigi Neţoiu şi Florin Pandele, pe făraşul PSD

Surse din PSD ne-au declarat însă că Oprea a încercat să obţină iertarea oamenilor care l-au susţinut în ultimele zile în schimbul plecării sale de bunăvoie din PSD. Conducerea PSD i-a imputat însă modul zgomotos în care a înţeles să se opună debarcării sale din fruntea MAI. Conform surselor citate,cu excluderea din PSD mai sunt vizaţi vicepreşedinţii PSD Ilfov, Gigi Neţoiu şi Florin Pandele, primarul localităţii Voluntari, organizatorii mitingului de protest pro-Oprea din faţa porţilor sediului central al PSD.

Antena3.ro

Adauga un comentariu

*