Frica traseistului ramas fara traseu

In timpul campaniei electorale pentru alegerile locale am scris, exact in aceasta coloana, un text pe care l-am intitulat Frica celui ramas singur. In el vorbeam de spaima edilitara ce acaparase mintile primarului Stavarache, o spaima cu adresa, cu nume si prenume. In numarul grosolan de panouri electorale in care aparea, primarul apelase la o forma precisa de intimidare electorala a contracandidatilor. Stavarache a recurs, la acea data, la o strategie particulara de campanie, una in care trecutul recent al urbei era infatisat in tonuri când tenebroase, când de-a dreptul penale. Scriu facând acest mic ocol tocmai pentru ca mi se pare cu totul nedemna si neavenita maniera in care liberalii bacauani vehiculeaza, de câteva zile, ideea ca ar mai putea insemna vreodata ceva, cel putin din punct de vedere politic. A afirma, bunaoara, ca la alegerile parlamentare bacauanii au creditat dreapta politica cu peste 70 la suta din voturi imi pare cel putin o ineptie. Problema nu este, asa cum s-ar putea subintelege, una de statistica. Pâna la urma, oricine poate calcula procentele si oricine poate afla care a fost realitatea politica vadita de rezultatul numaratorii voturilor. A te lega insa, ca spânzuratul de funie, de o presupusa ideologie de dreapta, girata aproape unanim de electoratul bacauan, e semn de curata disperare. Cine reprezinta dreapta politica in Bacau? Sau, mai precis, exista ea cu adevarat? A fost primarul Stavarache, seful PNL Bacau, eminenta cenusie a reinvierii curentului de dreapta pe malurile Bistritei? Avem de-a face, e evident, cu o “tema” fara continut politic. Când si-au desemnat primarul, bacauanii nu au votat dreapta politica, ci au votat impotriva unei fictiuni electorale fabricate de aparatul de campanie liberal. Laolalta cu expertii de care s-a inconjurat, Stavarache a plasmuit o apocalipsa administrativa en gros care avea in prim-plan numele Sechelariu si in planuri secundare politicieni care au activat in diverse functii in timpul administratiei PSD, intre 2000 si 2004. Stavarache nu a predicat reducerea impozitelor locale, relaxarea taxelor si impulsionarea investitiilor de gabarit economic, cum ar fi fost cele din zona productiei de bunuri. In schimb, edilul a pariat, in cel mai pur si dur stil bisnitaresc, pe oferirea orasului, pe tava, marilor comercianti din zona super si hyper marketurilor, a mall-urilor de toate dimensiunile si tipologiile. Bacaul nu e numai consumist, el a devenit, intre timp, si un oras nauc, populat cu hoarde de nauci. Acum, când perspectivele tribului liberal par mai naruite ca oricând, Stavarache isi permite sa injecteze, e drept destul de timid, spatiul public cu ideea ca a ramas singurul oponent politic al tavalugului social-democrat. In PNL sunt multe guri de hranit, iar malaiul e infinit mai putin decât in mandatul anterior. Stavarache a ramas singur si, in lipsa prietenilor, isi fabrica imaginea de unic aparator al modului “drept” de a face politica. E si asta un mod de a recunoaste ca, politic vorbind, esti un om cu greutate, dar intr-un partid puternic intrat la apa. Un mod de a-ti recunoaste infrângerea. Omului, e cert, i se trântesc usile politice in nas.
Lucian BOGDANEL