Violenta in scoli prinde contur de la o luna la alta, ba chiar de la o saptamâna la alta. Practic, la interval de doua-trei zile se intâmpla ceva in scoli. In institutiile de invatamânt din Bacau, dar nu numai, fenomenul violentei juvenile pare sa fi scapat de sub control. Iar daca nu „se gaseste” cineva din afara sa intre intr-o scoala sa „aplice” cuiva o corectie, isi da in petic un cadru didactic. Pentru ca asa considera ei ca se face instructia. Urmaresc in aceste zile un serial – Sopranos – in care mezinul familiei este exmatriculat pe motive de indisciplina. Tatal sau, mafiot american cu origini italiene decide sa-l trimita la o scoala cu profil militar, pentru ca baiatul sa primeasca o educatie adecvata, sa fie calit pentru viata. Pe de o parte dadea vina pe fiul sau insa, in acelasi timp, blama si conducerea respectivei unitati scolare ca nu a fost in stare sa gestioneze niste probleme create de câtiva copii. La noi, din nefericire, tot mai multi parinti isi lasa de izbeliste odraslele si nu se preocupa de soarta lor decât in momentul când este, poate, prea târziu. Nu mai participa la sedintele cu parintii, nu merg la scoala, nu tin legatura cu dirigintele clasei la care invata „mititelul”. Bataile intre elevi (si eleve) sunt o noua moda. Sunt filmate cu telefonul mobil, in râsetele ovatiile celorlalti colegi, sunt postate pe internet si devin prilej de discutie. Fara indoiala, cu o minima implicare, cadrele didactice, dirigintii, directorii de scoli ar putea preveni aceste incidente. La fel de usor cum ar putea preintâmpina si accesul in institutia de invatamânt al unor elemente externe, perturbatoare. Nu mai departe de saptamâna trecuta, v-am prezentat in paginile ziarului Observator de Bacau doua cazuri cel putin alarmante, cel al unui elev amenintat cu cutitul si cel in care un cadru didactic a apelat la „educatia fizica” pentru a-si cuminti elevul. Solutia, gasita deja dar care intârzie sa fie pusa in aplicare, ar reprezenta-o camerele de supraveghere video. S-a mai discutat, ce-i drept, si in trecut pe aceasta tema, insa atunci s-au opus parintii. Chiar si elevii au avut ceva impotriva si, cum si ei au drepturi, a fost nevoie sa se tina cont de doleantele lor. Nu le-ar sta bine sa fie vazuti cum fumeaza sau cum se „tin de mâna” prin scoli sau prin imprejurimile unitatilor de invatamânt. Numai ca, ce n-au inteles micii eminenti, viitorul acestei tari, este ca instalarea unor astfel de camere de supraveghere va fi spre binele lor. In acest fel nu vor mai intra tot felul de elemente in scoala, agresiunile fizice si verbale vor fi considerabil diminuate iar incidentele nedorite vor fi captate de camera. Mult mai usor pot fi luate masuri intr-o astfel de situatie. Sa luam un caz concret: ce forta are un elev de clasa a patra sau chiar si mai mare in fata unor delicventi mai mari si mai numerosi? Ori, in acest caz, se justifica, in opinia mea, montarea unor camere de supraveghere in scoli care, la o adica, pot fi conectate si la acel sistem online vehiculat in trecut si cu ajutorul caruia parintii isi pot vedea copiii de la distanta. Stiu, o sa spuneti ca deja exista camere. Iar eu voi spune ca nu toate scolile au asa ceva. Veti spune ca sistemul este costisitor. Iar eu voi spune: paznici, angajati paznici platiti.
Razvan SENDREA