La aniversare CALISTRAT COSTIN 67

Presedintele Filialei Bacau a Uniunii Scriitorilor implineste astazi 67 de ani. „Da, coane, 67, poti sa scrii, doar nu-s domnisoara sa-mi ascund vârsta …” Calistrat Costin (ba, pardon, Costinel Costin pe adevaratul lui nume, asa cum il stiam inca de pe vremea studentiei iesene) s-a nascut la 30 ianuarie 1942. Vrea, nu vrea, astazi e ziua lui si va trebui sa plateasca pentru asta, asa cum ne indeamna el sa platim pentru umorul sau: „Distractia costa, domnilor!” E foarte bine cunoscut in lumea literara, nu numai pe-aici, nu numai prin Moldova, ci in intreaga tara si nu numai. E pretuit si-n Belgia, si-n Franta, si-n Canada, si in Israel, si dincolo de Prut. Pentru cei care-l cunosc mai putin, propunem un remember.Volume de versuri : „Planete”(debut editorial,1974), „Augusta lumina”, „Elementul lume”, „Satira duhurilor mele”, „Declinul elegiei”, „Scrisori”, „Uite viata, nu e viata”, „Lume, lume si iar lume …”, „Inchis pentru inventar”, „De viata, de moarte, de lume …”, „Umor la gura tevii”, „Soare cu dinti”, „Si totusi … nu se misca”, „… Restu-i otrava”, „Bârfitor la colt de Univers”, „Distractie de fiare”. Proza: „La raspântii”, „Arsita”, O anume fericire”. Traduceri: Tristan Tzara, Pierre Morency. A mai scris scenarii de teatru, critica literara, foiletoane, pamflete. A fost taxat chiar de la volumul de debut ca fiind un spirit ironic si „o inteligenta de tip speculativ”. Regretatul Laurentiu Ulici l-a surprins perfect, inca din 1980: „o aparitie relativ frapanta în contextul poeziei contemporane, e un amestec bizar de poezie umoristica, notatii patrunzatoare despre viciile lumii moderne, alegorii, fabule, insertii parodice si fulgerari metaforice, totul sub un regim de ironie acuta, de zeflemea cu subsol grav, într-o scriitura narativa, cu subtilitati semantice si fonetice, cu desfasurari hiperlogice / – / în fine cu umor insinuant „a la Mitica”, ilustrând insolitul formulei”. Ieri dimineata l-am prins („doar pentru jumatate de ora, batrâne, ca am treaba, am multa treaba!”) la actualul sediu al Filialei Uniunii Scriitorilor, unde facea de toate, „ca de obicei, coane, pâna vin musafirii”.
– Domnule Calistrat Costin, care dintre parintii dumneavoastra v-a transmis genetic virusul umorului caustic?
– Taica-meu, Dumnezeu sa-l ierte, era un Scorpion cu simtul umorului, un fost militar care si-a slujit tara si iniante si dupa ultimul razboi mondial, un taran din satul Poiana, comuna Valea Rea, actuala Livezi. Avea o intuitie aparte. Imediat dupa Revolutie ne-a spus sa nu ne bucuram prea tare, ca s-ar putea sa vina vremuri grele. Uite ca acum ii dau dreptate. El mi-a indus, inca de când eram copil, bucuria lecturii, hazul si ironia.
– Si bucuria scrisului?
– Ei, bucuria scrisului a venit mai trziu, mult mai târziu. Ca student, la Iasi, n-am participat la cenaclurile literare, n-am facut boema, citeam in schimb enorm, eram un soarece de biblioteca. Datorez patima pentru lectura si distinselor mele profesoare de limba româna de la „Ferdinand”, doamnele Gheorghiu si Leahu. De altfel, datorita lor, am participat, in ’60, si la faza nationala a Olimpiadei de limba româna, unde am luat Premiul II, dupa (acum) celebrul Basarab Nicolescu. Iar de scris am scris mai intâi ca ziarist.
– Cât timp ati dedicat ziaristicii?
– Am facut ziaristica la saiba, la Tg.Mures si la Brasov. La Tg.Mures ajunsesem imediat dupa absolvirea facultatii, fiind repartizat acolo ca asistent universitar. Am parasit lumea universitara, devenind seful Sectiei Cultura la ziarul „Informatia Harghitei”. Am stat patru ani acolo, am publicat sute de articole, dar am inceput si colaborarile la revistele literare, indeosebi la Steaua, la Tribuna, la Luceafarul, la Cronica … Apoi, am colaborat la „Ateneu” si Radu Cârneci a facut ce-a facut si m-a convins sa revin acasa, la Bacau. Asa am venit la „Ateneu”, ca redactor. Si … mi-am gasit Bacaul! Pendulam pe atunci intre critica, foiletonistica si creatie originala.
– Si cum ati ajuns „la raspântii”, sa pânditi „elementul lume”, sa practicati „umor la gura tevii” si sa deveniti un „bârfitor la colt de univers”?
– Domnule, aveam umorul in sânge, de la tata, dar a inceput sa dea in clocot mai târziu, tot datorita spiritului meu critic. M-am invatat demult sa privesc mereu in jurul meu cu ochi critic. Si m-am tot invârtit: redactor la „Ateneu”, in doua rânduri, apoi la Biblioteca judeteana, profesor la Institutul Pedagogic, director la Teatrul de Animatie, la Teatrul „Bacovia”, apoi, simultan, la ambele teatre, de unde m-am si pensionat, de fapt m-au pensionat altii, putintel cam prea devreme, desi mai aveam inca multe de facut acolo. Am avut, deci, bucuria existentei in mediul artistic, am avut insa – si am si acum – nefericirea de a ma lovi la tot pasul de tot felul de chestii strâmbe, anormale, care ma agaseaza si nu pot sa nu reactionez. Si reactionez in felul meu…
– Adica practicând un umor acid, deseori vitriolat, o satira spumoasa dar caustica, un fel de a râde de lume si de pacatele ei intr-un fel aparte, care v-a facut temut nu numai ca polemist, ci si ca prozator, si ca poet si v-a adus faima de zeflemitor redutabil, de „poet dat naibii”, de „drac jovial si agreabil”. Puteti sa scrieti despre ceva fara sa va ascutiti dintii?
– Nu cred c-as mai putea. Pai spune dumneata, in lumea asta, in care traim, mai poti sa scrii ceva fara sa musti? E si un fel de a te razbuna nu pe lume, lume si iar lume, ci pe puzderia asta de naravuri balcanice, care ne coplesesc la tot pasul. Aproape ca nu mai poti sa faci, cum am facut si eu cândva, hazuri de necazuri. Trebuie sa impusti, sa practici mereu un umor la gura tevii.
– La ce lucrati acum? Ce surprize literare ne mai pregatiti?
– Vreau sa termin anul acesta o noua carte de versuri, o am deja rotunjita. Vreau sa termin si o carte de proza, pe care am inceput-o acum vreo cinci ani si n-am scris decât vreo suta de pagini. Mai vreau sa-mi adun intr-un volum si scrierile de teatru, pentru ca sunt si acum fascinat de lumea teatrului. Dar, deocamdata, mai am multa treaba la Filiala Bacau a Uniunii Scriitorilor, pe care deja am intarit-o, am adus-o de la 22 de membri la 55, da, avem acum 55 de scriitori la filiala noastra, nu numai din judet, ci si de la Neamt, din Vrancea, din Râmnicu Sarat, ba chiar si de la Iasi.
– Cu ce v-ar place sa incheiem acest interviu?
– Cu multumirile mele calduroase pentru directiunea Scolii „Alexandru cel Bun”, care ne gazduieste Filiala cu atâta generozitate. Si, evident, cu dorinta de a fi sanatos, ca sa realizez tot ce mi-am propus.
Este adevarat, Scoala „Alexandru cel Bun” i-a pus un spatiu generos la dispozitie Filialei Bacau a Uniunii Scriitorilor. Dar când am aflat ca Filiala numara deja 55 de membri si va avea in curând mai multi, nu m-am putu impiedica sa ma gândesc ca Filiala bacauana, a doua ca marime in Moldova, dupa cea din Iasi, ar merita sa aiba un spatiu mult mai generos, mai personalizat. Poate ca municipalitatea s-a gândit deja la acest lucru. Iar daca nu s-a gândit inca, o poate face de aici incolo.
Pagina realizata de
Stefan OLTEANU