La ISU Bacau „Gerar” i-a predat stafeta lui „Faurar”!

pompieri.jpgSfârsitul lui ianuarie, cunoscut in popor si sub numele de „Gerar”, a fost la fel de „calduros” pentru pompierii bacauani, precum a fost toata luna. „Gerar” i-a predat stafeta lui „Faurar”, denumirea populara a lui februarie, una la fel de incinsa si „scânteietoare”!

Sâmbata, 31 ianuarie, la ora 0.55, Garda de Interventie Comanesti, din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Maior Constantin Ene” al judetului Bacau, a fost anuntata telefonic, prin sistemul unic pentru apeluri de urgenta 112, despre izbucnirea unui incendiu în orasul Darmanesti, la locuinta lui Toma B. Incendiul se manifesta atât în interiorul, cât si la acoperisul unei constructii anexe a casei de locuit. La locul evenimentului s-a deplasat si un echipaj de interventie din cadrul Detasamentului de pompieri Moinesti. În urma incendiului au ars aproximativ 40 mp din acoperisul anexei, bunuri casnice si mobilier din doua încaperi. Cauza probabila a incendiului o constituie efectul termic al cosului de fum neprotejat fata de materiale combustibile. De mentionat ca incendiul a fost stins în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situatii de Urgenta al comunei Dofteana.

BMW în flacari

Garda de Interventie din cadrul Detasamentului de Pompieri Bacau a intervenit sâmbata, 31 ianuarie, la ora 13.51, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism, în satul Licieci, din comuna Hemeius. Incendiul a fost cauzat, cel mai probabil, unui scurtcircuit produs la instalatia electrica fata a unui autoturism BMW, înmatriculat în Bulgaria, apartinând lui Bogdan F. În urma incendiului, autoturismul a ars în proporţie de 50 la suta, fiind cuprinse de flacari parti componente din plastic si cauciuc, instalatia electrica, tapiteria, bordul.

Pompierii au salvat un copil

Sâmbata, 31 ianuarie, la ora 15.14, Garda de Interventie din cadrul Detasamentului de Pompieri Bacau, a fost solicitata sa intervina pentru deblocarea unei usi de acces a unui apartament de pe strada Alecu Russo, apartinând lui Ionel T.
Accesul în apartament s-a efectuat pe fereastra de la balcon, cu ajutorul scarii culisabile. În locuinta a fost gasit minorul Bogdan T.

A luat foc instalatia stradala de iluminat

Garda de Interventie, din cadrul Detasamentului Onesti, a intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit în municipiul Onesti, pe strada Preot Sechel Eduard, la o instalatie electrică aeriana folosita pentru iluminat stradal.
Incendiul a fost lichidat cu ajutorul unui stingător cu praf si bioxid de carbon tip P4, de pe autospeciala de interventie.
În urma incendiului, ce a avut drept cauza probabila un conductor electric defect, a ars circa o jumatate de metru liniar de cablu aerian.

Incendiu în Palanca

Februarie a debutat pentru pompierii militari cu o sesizare venita duminică, la ora 0.49, când Garda de Interventie Comanesti a fost solicitata sa intervina pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locuinta lui Cezar A., din comuna Palanca, la o construcţie din lemn. La sosirea echipajului la locul evenimentului, incendiul a fost gasit lichidat de cetateni. În urma incendiului, ce a avut drept cauza probabila neizolarea termică a cosului de fum, au ars aproximativ cinci metri patrati de acoperis si s-au degradat circa cinci metri patrati dintr-un perete exterior de lemn.

Scapari de gaze

Duminică, 1 februarie, la ora 6.16, un echipaj din cadrul Detasamentului de Pompieri Onesti a fost solicitat sa intervina pe Bulevardul Oituz, nr. 5, din Onesti, pentru asigurarea masurilor de prevenire si stingere a incendiilor, datorita scapărilor de gaze pe casa scarii imobilului, de la un contor de gaze ce avea o garnitura defecta. La fata locului s-a deplasat si un echipaj apartinând S.C. E-ON GAZ, care a remediat avaria.
Dan MINDIRIGIU

Adauga un comentariu

*