Paraziti de criza

Vremea este schimbatoare, vremurile sunt cu sunt. Iar la vreme de criza, era imposibil sa lipseasca parazitii. Este vorba despre acele elemente care nu fac nici rau, dar nici bine. Care sug, incet, din ce le prisoseste altora. Pentru ca, vrem sau nu vrem, consumam si, automat, ne dispensam de anumite “resturi”. In aceasta categorie pot fi inclusi fara mari dubii cei care de ocupa cu gestionarea deseurilor. Nu la autoritatile de mediu ma refer, nici la autoritatile administrativ-teritoriale care incearca implementarea – intru disciplinarea noastra – a fel de fel de metode pentru a strânge mai mult sau mai putin selectiv gunoaiele. Fac trimitere directa la firmele particulare care au ca principal obiect de activitate “scoaterea” banilor din gunoi. Pentru multi, unic mijloc de câstig, pentru altii o afacere de fatada, de spalat bani (nu fac referire la Bacau pentru ca nu am semnale in acest sens), gestionarea deseurilor este profitabila pentru toata lumea. Si pentru cei care le produc dar si pentru cei care le valorifica. Si… bravo lor. Ei, cu greu, pot fi numiti paraziti. As vrea insa sa va indrept atentia catre o alta categorie parazitara in aceasta perioada. Fie ca isi desfasoara activitatea in România, fie ca vin din Europa sau din Statele Unite ale Americii, marile lanturi de super-hyper-mega-si-ce-or-mai-fi-marketuri sunt adevaratii paraziti ai unei societati aflate, in zilele noastre, in plina criza. Practic, unicul lor merit este acela de a cumpara (inchiria, concesiona) un teren. Ridica, in doua-trei luni, ditamai cladirea – in fapt, din placaj si table (glumesc, desigur), promoveaza puternic un brand bine gestionat si implementat la nivel international si, pe scara mica, pe plan national si chiar regional, si atrag inauntrul acestui depozit bine si inteligent compartimentat unele dintre cele mai importante nume de producatori de pe piata. Aici ajungem la “parazitare”. Proprietarii de marketuri si-au facut treaba si mai au, pe alocuri, de cotizat la stat cu unele taxe, impozite etc. Restul le revine producatorilor. Acestia, de fapt, sunt cei care duc greul. Ei trebuie sa plateasca obisnuitele taxe catre stat. Tot ei se lupta unii cu altii drept concurenti. Mai mult, se vad nevoiti sa plateasca si catre proprietarul de market tot felul de dari: chirie, taxa de raft, cheltuieli uzuale etc. etc. Iata de ce, in opinia mea, nu cei care “traiesc” din gunoaie sunt paraziti, ci cei care, efectiv, paraziteaza, adica marile “lanturi” care impiedica producatorul sa iasa pe piata cu preturi cu adevarat de producator.
Razvan SENDREA