Va invitam la noi, va rugam, vrem sa oferim elevilor o ora mai speciala, un interludiu spiritual, sa ne vorbiti despre cariera dumneavoastra de scriitor, despre munca de creatie…, stiti, tineretul de astazi se simte atras de multe primejdii… sunteti o personalitate… cultura e pe ultimul plan… vrem sa le adresam o provocare…
O astfel de solicitare nu poate fi decât magulitoare.
Invitatii de acest gen sunt multe si nu numai din partea scolilor; lumea nu si-a pierdut definitiv curiozitatea, desi e zdrobita de grijile zilnice; intâlnirea cu un om de cultura de oarecare notorietate, fie el actor, pictor, scriitor, muzician etc. inca mai poate oferi oamenilor câteva clipe de gratie, de delectare, de cunoastere in acest zbucium continuu. Niciun alt medicament nu poate inlocui o pilula de spirit. Un mare poet francez spunea ca popoarele lipsite de poezie sunt sortite frigului; tâlcul acestei refelctii nu poate scapa nimanui; barbaria nu-i departe, se afla la un pas de noi, e vecina noastra de palier, sta la pânda gata sa loveasca pe la spate; in absenta culturii ne salbaticim intr-un pragmatism dominat doar de valori materiale.
Astazi, in trufasele case, asemanatoare vanitatii proprietarilor, bibliotecile au fost inlocuite cu jacuzzi.
Observatia pe care vreau sa o fac este insa alta; dar mai intâi va voi relata o intâmplare notorie din lumea artelor plastice: un magnat italian il viziteaza la atelier pe Picasso, sa-i cumpere o lucrare, alege una, dar pretul cerut de artist i se pare exorbitant; renunta. Ca sa nu plece totusi cu mâna goala, ii cere pictorului un fleac, macar o hârtie mâzgalita, ceva, cu semnatura lui celebra. Poftim, luati asta. Era un carton pe care Picasso facuse câteva semne cu carbunele. Va costa 100.000 de dolari. Magnatul, intrigat, se revolta, nu intelege. Maestre, dar sunt doar câteva linii curbe si puncte, ma credeti chiar ageamiu, ma considerati un prost…
O, dimpotriva, raspunde Picasso, tin doar sa va atrag atentia ca prin hârtia asta mâzgalita, dumneavoastra trebuie sa-mi platiti, simbolic, efortul meu de creatie, insomniile, nelinistile, studiile, consumul de fiinta, adica intreg parcursul carierei mele ca artist…
Mesajul acestei intâmplari e vizibil de la o posta: prestarea oricarui serviciu trebuie platita; cumperi – platesti, asta-i regula general valabila, am adauga noi cu malitie, chiar si pentru oamenii de cultura carora, conform unei perimate mentalitati, li se solicita servicii doar pe gratis; adica sa faca munca voluntara; ca pe vremea lui Ceausescu. In Occident intâlnirea cu un creator este remunerata.
Bine, imi spunea maica-mea atunci când am inceput sa scriu: bine, bine, e frumos sa fii scriitor, dar iti trebuie si o meserie… Inteleapta povata.
Talentul este o unicitate, o exceptie desavârsita prin invatatura si truda, n-o spun cu trufie, o viata consacrata creatiei, numai Dumnezeu hotaraste ca esti putin altfel decât ceilalti.
Avocatul iti cere un pret chiar si pentru o consultatie de 5 minute; te invata ceva si platesti, e normal. Intâlnirea cu un artist de notorietate a ramas pe gratis.
Contam pe generozitate si pe nevoia lui de comunicare cu semenii.
Pâna când?
Ovidiu GENARU

Va invitam la noi, va rugam, vrem sa oferim elevilor o ora mai speciala, un interludiu spiritual, sa ne vorbiti despre cariera dumneavoastra de scriitor, despre munca de creatie…, stiti, tineretul de astazi se simte atras de multe primejdii… sunteti o personalitate… cultura e pe ultimul plan… vrem sa le adresam o provocare…
O astfel de solicitare nu poate fi decât magulitoare.
Invitatii de acest gen sunt multe si nu numai din partea scolilor; lumea nu si-a pierdut definitiv curiozitatea, desi e zdrobita de grijile zilnice; intâlnirea cu un om de cultura de oarecare notorietate, fie el actor, pictor, scriitor, muzician etc. inca mai poate oferi oamenilor câteva clipe de gratie, de delectare, de cunoastere in acest zbucium continuu. Niciun alt medicament nu poate inlocui o pilula de spirit. Un mare poet francez spunea ca popoarele lipsite de poezie sunt sortite frigului; tâlcul acestei refelctii nu poate scapa nimanui; barbaria nu-i departe, se afla la un pas de noi, e vecina noastra de palier, sta la pânda gata sa loveasca pe la spate; in absenta culturii ne salbaticim intr-un pragmatism dominat doar de valori materiale.
Astazi, in trufasele case, asemanatoare vanitatii proprietarilor, bibliotecile au fost inlocuite cu jacuzzi.
Observatia pe care vreau sa o fac este insa alta; dar mai intâi va voi relata o intâmplare notorie din lumea artelor plastice: un magnat italian il viziteaza la atelier pe Picasso, sa-i cumpere o lucrare, alege una, dar pretul cerut de artist i se pare exorbitant; renunta. Ca sa nu plece totusi cu mâna goala, ii cere pictorului un fleac, macar o hârtie mâzgalita, ceva, cu semnatura lui celebra. Poftim, luati asta. Era un carton pe care Picasso facuse câteva semne cu carbunele. Va costa 100.000 de dolari. Magnatul, intrigat, se revolta, nu intelege. Maestre, dar sunt doar câteva linii curbe si puncte, ma credeti chiar ageamiu, ma considerati un prost…
O, dimpotriva, raspunde Picasso, tin doar sa va atrag atentia ca prin hârtia asta mâzgalita, dumneavoastra trebuie sa-mi platiti, simbolic, efortul meu de creatie, insomniile, nelinistile, studiile, consumul de fiinta, adica intreg parcursul carierei mele ca artist…
Mesajul acestei intâmplari e vizibil de la o posta: prestarea oricarui serviciu trebuie platita; cumperi – platesti, asta-i regula general valabila, am adauga noi cu malitie, chiar si pentru oamenii de cultura carora, conform unei perimate mentalitati, li se solicita servicii doar pe gratis; adica sa faca munca voluntara; ca pe vremea lui Ceausescu. In Occident intâlnirea cu un creator este remunerata.
Bine, imi spunea maica-mea atunci când am inceput sa scriu: bine, bine, e frumos sa fii scriitor, dar iti trebuie si o meserie… Inteleapta povata.
Talentul este o unicitate, o exceptie desavârsita prin invatatura si truda, n-o spun cu trufie, o viata consacrata creatiei, numai Dumnezeu hotaraste ca esti putin altfel decât ceilalti.
Avocatul iti cere un pret chiar si pentru o consultatie de 5 minute; te invata ceva si platesti, e normal. Intâlnirea cu un artist de notorietate a ramas pe gratis.
Contam pe generozitate si pe nevoia lui de comunicare cu semenii.
Pâna când?
Ovidiu GENARU