Injunghiat la rascruce

Resentimentele si consumul de alcool puteau sa-i fie fatale unui tânar din comuna Filipeni.
Potrivit informatiilor oferite de Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Bacau, postul de politie din Filipeni a fost sesizat telefonic, joi la ora 20:30, despre faptul ca Petru G., in vârsta de 29 de ani, a fost injunghiat in satul Marasti. „Cercetarile au aratat ca victima consumase bauturi alcoolice intr-un bar si, la o intersectie in drum spre casa, s-a intâlnit cu Mihai B., de 26 de ani, si el baut, cu care se afla in dusmanie pe fondul unor neintelegeri mai vechi. Mihai B. a scos cutitul si i-a aplicat lui Petru G. trei lovituri. In cauza s-a intocmit dosar penal. Asteptam acum concluziile medicului legist”, a declarat ieri purtatorul de cuvânt IPJ, Narcisa Butnaru.
Petru G. a ajuns la Spitalul Judetean, fiind internat in sectia Chirurgie cu diagnosticul „plagi injunghiate la nivelul toracelui si coapsei stângi”, asa cum a precizat purtatorul de cuvânt al Unitatii de Primire Urgente, doctorita Liliana Petrescu. „Suntem un fel de rude, eu si cel care m-a injunghiat. Mi-a facut asta din cauza unei probleme mai vechi. Ne-am intâlnit pe ulita si pur si simplu a scos cutitul si l-a bagat in mine. Am depus plângere la Politie. Nu am de gând sa ma razbun pe el, las legea sa hotarasca”, a spus Petru G.
Alin LEANCA

Adauga un comentariu

*