O criza morala, nu economica

Toata lumea scrie pe marginea crizei, fara insa ca toti sa inteleaga acelasi lucru prin cuvântul pe care-l utilizeaza cu atâta consecventa amara. Chiar frecventa agasanta cu care acest cuvânt apare in paginile publicatiilor de oriunde arata ca suferim cu adevarat de pe urma unei crize mocnite. Ma surprinde, totusi, faptul ca aproape toti comentatorii s-au cramponat, cumva simplist, doar de implicatiile materiale ale crizei economice, ca si cum totul ar putea fi rezumat la un manunchi de indicatori tehnici arizi. Cred ca avem de-a face, inainte de toate, cu o criza de statura si natura morala. Sa nu ne pierdem in hatisul cuvintelor mari: morala materialismului nu tine de identificarea binelui sau raului, ci de ce mai poate fi recuperat din bunul-simt al expresiei „enough is enough”. Capitalistii timpului nostru au uitat ca exista o limita, chiar si-n câstig, chiar si-n goana nauca dupa maximizarea câstigurilor. Singura concluzie plauzibila vorbeste de la sine despre lipsa acestei limite si despre faptul ca doar injectiile financiare, costisitoare si repetate, mai pot obloji ranile depresiunii economice. Hedonismul capitalist, numit pe alte meleaguri capitalism salbaticit sau capitalism de cumetrie, ramâne o achizitie recenta, de cel mult o suta de ani. Pâna la crearea mamutilor corporatisti, pe care nu-i voi enumera aici, familiile americane mai aveau inca un Dumnezeu, mai faceau inca recurs la o anume cumpanire a deciziilor care le-ar fi influentat decisiv viata. Puse pe picioare si domesticite de conceptul economic „one house, one loan”, aceste familii au creat America postbelica, America anilor ’60, America baby-boomers-ilor. Intre timp, ceva s-a alterat iremediabil in gena consumatorilor de pretutindeni. Acestia nu mai au niciun dumnezeu, iar gradul de indatorare ce iriga radacina lacomiei lor a depasit de câteva ori suma veniturilor. Consumatorii si-au amanetat, in felul lor, vietile. Putem invata ceva din genealogia actualei crize economice. Prima pilda e aceea ca nu poti consuma fara sa dispui de bani. A doua pilda o certifica pe prima si-o face litera de lege: odata intrat in spirala consumismului, tendinta generala este sa-i impingi limitele cât de departe poti. Acest cât de departe ar trebui sa dea de gândit, odata in plus, finantistilor care muncesc de zor la reconfigurarea arhitecturii sistemului economic global. O alta criza ar putea produce, in final, noi victime.
Lucian BOGDANEL