Bacauanul Gabriel Vlase, presedinte la Comisia SIE, Cezar Preda la SRI

vls.jpgPlenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului au aprobat componenţele comisiilor pentru exercitarea controlului asupra activităţii SRI şi SIE. Cezar Preda a fost confirmat preşedintele comisiei pentru controlul SRI, în timp ce Gabriel Vlase a fost votat pentru şefia comisiei pentru controlul SIE.

În favoarea numirii lui Cezar Preda la şefia comisiei pentru controlul SRI au votat 408 parlamentari, el întrunind doar un vot „împotrivă”. El va face echipă la această comisie, cu social-democratul Ioan Stan, votat în unanimitate pentru funcţia de vicepreşedinte, şi Verestoy Atilla, ales cu 408 voturi favorabile şi unul împotrivă pentru preluarea funcţiei de secretar.

Din comisia SRI mai fac parte deputatul PDL Ioan Bălan, Gabriel Mutu, senator PDL, Daniel Savu, senator PSD, Radu Moldovan, deputat PSD, Cristian David, senator PNL şi Ioan Ţintean, deputat PNL.

La comisia pentru controlul SIE, deputatul PSD Gabriel Vlase a obţinut 415 voturi „pentru” şi unul „împotrivă”, pentru funcţia de preşedinte, iar deputatul PNL Mihăiţă Calimente secretar cu 415 voturi favorabile şi un vot „împotrivă”. În această comisie au mai fost validaţi deputatul PDL Ştefan Pirpiliu şi senatorul PSD Şerban Valeca.

Antena3.ro

Adauga un comentariu

*