Poliţiştii de frontieră arădeni au descoperit, la intrarea în ţară, în trenul Rapid Ister, un număr de 60 pistoale cu gaze, marca Walter P-22 şi 50 bastoane telescopice de autoapărare, deţinute de un cetăţen bulgar, fără documente legale. Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, cetăţeanul bulgar Petkov D., în vârstă de 42 ani, s-a prezentat marţi, în jurul orei 23.40, la PTF Curtici – jud Arad pentru a intra în România. Acesta călătorea ca pasager în trenul Rapid Ister ce circula pe relaţia Viena – Bucureşti. Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni în legătură cu conţinutul bagajelor celui în cauză, motiv pentru care au procedat la efectuarea unui control amănunţit al acestora, se arată într-un comunicat remis miercuri. Astfel, au fost descoperite 60 pistoale cu gaze marca WALTER P- 22 şi 50 bastoane telescopice de autoapărare marca EXB-1H POLICE TYPE, pentru care bărbatul nu deţinea documentele legale necesare. Cetăţeanul bulgar a declarat că a cumpărat armele pentru că intenţiona să deschidă o firmă de pază în Bulgaria. „Cercetările cu privire la provenienţa şi destinaţia armamentului depistat sunt efectuate sub coordonarea procurorului DIICOT – Serviciul Teritorial Arad. În timpul anchetei, cetăţeanul bulgar a declarat că a cumpărat armele pentru că intenţiona să îşi deschidă o firmă de pază. Totodată, pe numele celui în cauză va fi întocmit dosar penal”, a precizat agent Mihaela Leş, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad. S-a luat măsura întreruperii călătoriei cetăţeanului bulgar, în prezent, fiind efectuate cercetări, sub coordonarea procurorului DIICOT – Serviciul Teritorial Arad, cu privire la provenienţă şi destinaţia armamentului depistat. Poliţiştii vor întocmi dosar penal pe numele cetăţeanului bulgar. Cazul a fost preluat de procurorii DIICOT.