Cristi Minculescu, solistul trupei Iris, este internat într-o clinică din Germania, unde este supus unor investigaţii medicale, deoarece starea sa de sănătate s-a înrăutăţit în ultima perioadă. Nelu Dumitrescu, bateristul formaţiei, a declarat, pentru Mediafax, că solistul suferă de o boală ereditară. „E ceva purtător de la tatăl lui şi acum face nişte verificări”, a mai spus el.
„Cristi nu este în stare gravă. Nu e internat în spital, se află la o clinică privată pentru teste şi analize”, a declarat impresarul formaţiei, pentru Agerpres.
„Nu a fost dus de urgenţă, nu a leşinat, nu a căzut. Noi am avut concerte săptămâna trecută, vineri şi sâmbătă, la Lăptărie şi la Constanţa. Lumea l-a văzut, este viu şi nu are niciun fel de problemă, aşa cum spun acei oameni de la televiziune. Noi am hotărât, la începutul acestui an, că este momentul să intervenim vizavi de acea burtă a lui, despre care vorbeşte toată lumea. O să vedem ce soluţie găsim şi ce ne oferă doctorii ca variante. Vom avea o conferinţă de presă cât de curând şi vă vom anunţa”, a adăugat impresarul.
Cristian Alexandru Minculescu s-a născut pe 9 ianuarie 1959 la Bucureşti şi este, începând din anul 1980, liderul trupei de rock IRIS. Cristi Minculescu reprezintă alături de Iris simbolul rezistenţei culturale, pentru generaţii întregi de fani rock, în perioada comunismului, şi, de asemenea, unul dintre puţinii artişti care au făcut legătura între acele generaţii şi cele actuale, el activând cu mare succes şi după 1990, până în prezent.
Capul sus Cristi, va fi bine! „Ne-ai dat puterea, ne-ai dat speranta de a fi impreuna mereu!” nu uita asta. Curaj Cristi! Suntem cu tine si nu te lasam!
ACUM AM UN ANUNT PENTRU CEI ACRE VOR VENI PE 2 MARTIE LA TNB
Pe 2 martie la TNB IRIS va sustine concertul in ciuda faptului ca probleme lui Cristi de sanatate exista si cu totii stim de ele insa el a vrut in mod special sa aibe loc concertul de la TNB pe 2 martie si asa va fi, el a decis sa fie asa. De aceea va rog, ajutati-ma sa raspandesc acest mesaj, puteti da un copy de aici si sa trimiteti mai departe prietenilor vostri care poate vin sau chiar daca nu vin poate au cunostinte care vor veni la concert.
Vrem ca toti cei care vom fi cu ei acolo la TNB pe 2 martie sa aducem flori de iris, sa umplem scena si asa sa ii intampinam- pe un covor de irisi
Pentru cei aproape 32 ani din viata lor, pentru momente irepetabile, pentru o cauza frumoasa si nobila, pentru efortul pe care Cristi il va face numai pentru noi, cei care ati citit acest blog, poate veti dori sa ma ajutati si sa sustineti acest gest frumos. Altfel nu vom reusi. Trebuie sa afle cat mai multa lume