Ieri s-au desfasurat la Bacau primele doua intâlniri de lucru din calendarul manifestarilor de acest gen organizate de Sindicatul Liber al Invatamântului din judetul Bacau. Dimineata, presedintele S.L.I. Bacau , profesorul Manole Gheorghe Chiriac, vicepresedintii Iulian Oprisan si Ioan , si Agurita Dinu, sefa Serviciului resurse umane de la Inspectoratul Scolar Judetean, s-au intâlnit cu liderii sindicali si secretarele scolilor cu personalitate juridica din comunele situate in zona Bacau, iar dupa-amiaza s-au intânit cu liderii sindicali, contabilii si secretarele unitatilor scolare din municipiul Bacau. Liderul S.L.I. Bacau a prezentat in detaliu unele prevederi din Statutul Personalului Didactic, Codul Muncii si Contractul colectiv de munca la nivelul ramurii invatamânt, apoi a trecut la lamurirea unor neintelegeri dintre unii reprezentanti ai Curtii de Conturi si secretarele unitatilor scolare, privind acordarea unor drepturi salariale legale. „Dumneavoastra, „Liderii de sindicat din unitatile scolare au datoria de a-i convinge pe directori sa respecte intrutorul legea si atunci când e vorba despre drepturile cadrelor didactice, ale personalului didactic auxiliar si nedidactic, iar contabilii si secretarele nu trebuie sa se mai lase intimidati atunci când aplica prevederile legale privind acordarea unor sporuri sau ale altor drepturi, a subliniat apasat Manole Gheorghe Chiriac”. Agurita Dinu a lamurit unele probleme de personal si de salarizare, insistând, la rândul ei, pe respectarea prevederilor legale. In finalul ambelor intâlniri, liderii S.L.I. Bacau si Agurita Dinu au raspuns la toate intrebarile formulate de participanti. Intâlnirile de acest fel vor continua dupa urmatorul grafic: joi – zona Onesti, Tg.Ocna; vineri – zona Moinesti, Comanesti; in cursul saptamânii viitoare, zona Buhusi si Podu Turcului, urmând ca in ultima saptamâna a lunii februarie sa se deruleze intâlnirile cu liderii de sindicat si directorii unitatilor scolare din judet. Vom reveni. (St.O.)