Oficiali ai Federatia Sârbe de Handbal a declarat ca vor sa organizeze in aceasta primavara o competitie in memoria lui Marian Cozma, pivotul nationalei României, ucis saptamâna trecuta la Veszprem. Au fost trimise deja invitatii echipelor României, Ungariei si Croatiei, care sunt implicate sufleteste in eveniment. Reamintim ca doi colegi ai lui Cozma, un sârb si un croat, au fost de asemenea raniti de ucigasii românului. Iata ca Marian Cozma a reusit sa lase in urma sa un lucru extrem de bun: o solidaritate inexistenta pâna ce el a murit; constiinte ravasite si atitudini trezite. Peste tot in România si Ungaria au fost aprinse lumânari, care au alcatuit un rug imens ce-i lumineaza amintirea. Desigur, Marian Cozma a avut o cariera scurta, dar va ramâne poate cel mai celebru gigant al handbalului international.