Întrucât în ultima perioada au devenit tot mai numeroase faptele prin care se aduce atingere autoritatii si înfaptuirii justitiei, fapte de natura sa afecteze imaginea publica a organelor judiciare si a unor reprezentanti ai autoritatilor publice cu atributii în domeniul ordinii si sigurantei publice, precum si încrederea cetatenilor în actul de justitie, prin actiuni de natura a sfida organele judiciare sau reprezentantii unor autoritati publice, Guvernul României a emis Ordonata de Urgenta nr.198, din 4 decembrie 2008, privind modificarea si completarea Codului penal. Ordonanta de urgenta a fost publicata în Monitorul Oficial din 8 decembrie 2008. Prin aceasta Ordonanta de Urgenta, în Codul penal, la articolul 239 – Ultrajul, se introduce un nou alineat, alineatul 5, cu urmatorul cuprins: „Daca faptele prevazute în alin. 1 – 4 sunt savârsite împotriva unui judecator sau procuror, organ de cercetare penala, expert, executor judecatoresc, politist, jandarm ori militar, limitele pedepsei se majoreaza cu jumatate”. De asemenea, a fost modificat articolul 239^1, care are urmatorul cuprins:
ART. 239^1, Cazuri speciale de pedepsire: În cazul infractiunilor prevazute de art. 180 – 183, art. 189 si art. 193, savârsite împotriva sotului sau a unei rude apropiate a uneia dintre persoanele prevazute în art. 239 alin. 5, în scop de intimidare sau de razbunare în legătura cu exercitarea de catre aceste persoane a atributiilor de serviciu, limitele pedepsei se majoreaza cu jumatate”. Un alt element de noutate îl constituie introducerea articolului 272^1, care are urmatorul cuprins: “Sfidarea organelor judiciare”: „Întrebuintarea de cuvinte insultatoare ori gesturi obscene sau ameninattoare la adresa integritatii fizice a unui judecator, a unui procuror sau a unui organ de cercetare penala, de catre o persoana care participa sau asista la o procedura care se desfasoara în fata instantei sau a organului de urmarire penala, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda. Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza întrebuintarea de cuvinte insultatoare ori gesturi obscene sau ameninattoare în mod nemijlocit la adresa integritatii fizice a unui judecator, a unui procuror sau a unui organ de cercetare penala, politist sau jandarm, pentru fapte îndeplinite în exercitiul functiei”. (D.M.)
Ar trebui schimbat tot codul penal ……..,politistul nu mai are autoritate in strada, aceast articol este bine venit dar mai este mult de lucru …..
Nu inteleg acest pasaj: „la adresa integritatii fizice” … cum adica? Daca il injuri pe un politist de morti intri sub incidenta legii penale?! sau numai daca ii zici de persoana lui …expresii gen: sa-ti fac…sa-ti dreg…sunt putin confuz….