Taxa pe aer?!

Platim in prezent taxe pe aproape orice. Unele dari catre stat sunt justificate, altele, mai putin. Cum ar fi, spre exemplu, taxa pe apa de ploaie. Daca ninge, daca ploua, suntem obligati – prin lege – sa platim catre RAGC o taxa pentru ca ne “trateaza” apa de ploaie scursa in canalizarea publica. Cu oricine am discutat, atât dintre reprezentantii autoritatilor, cât si dintre cetatenii de rând, cu totii ne-au spus ca li se pare normal. Ca este o lege in acest sens, ca “aia” se ocupa cu epurarea apei, o trateaza, o bolmojesc si n-o dau (a se citi “vând”!) noua drept buna de baut. Deci nu o fac pe gratis. Ei bine, mie nu mi se pare tocmai in regula. Daca Doamne-Doamne da ploaie sau ninsoare, noi trebuie sa platim pentru asta? Sunt, in ultima vreme, perioade intregi tot mai secetoase, iar factura este direct proportionala cu cantitatea de precipitatii. Insa asta nu inseamna ca vreodata nu va fi mai multa apa. Poate vor fi – fereasca Dumnezeu – inundatii. Atunci va fi apa. Multa apa. Ei ce-or sa faca? O colecteaza, o trec – sistemul este, desigur, automatizat – prin tot felul de filtre iar noi o sa platim. Ca aici nu e ca in cazul apei de consum, cât curge la robinet, atât sa platesti. Aici se imparte factura in mod egal pentru toti consumatorii casnici. Vine “nota de plata” la asociatia de proprietari iar presedintele asociatiei o “baga” la factura. Simplu, nu? Ce-i drept, foarte putini dintre noi stim ce e aia “apa meteo”, cum este specificat pe factura. Asa ii spun ei. In fapt, se numeste apa meteorica sau, popular, apa de ploaie. Asta platim. Nici nu mai conteaza daca este bine epurata. Unii se ghideaza dupa un principiu foarte simplu. Daca apa de la robinet e neagra, n-o bem. Altii spun ca, daca e “curata” si mai miroase si a clor, e in regula, poate fi bauta. Doar clorul dezinfecteaza. Clorul dezinfecteaza apa. Dar oare sistemul de taxe si dari pentru aproape orice cine o sa-l epureze? Cine o sa-l dezinfecteze? Nu de alta, dar parca vad ca intr-o buna zi o sa ne trezim si cu taxa pe aer. Doar asta lipseste.
Razvan SENDREA

Adauga un comentariu

*