Voci despre „Tacerea de clopot”

Joi, 19 februarie a.c., de la ora 16.00, la Centrul de Cultura si Arte „George Apostu” din Bacau ne-a fost oferita o noua provocare culturala a Cenaclului literar-artistic „Avangarda XXII”, patronat de Fundatia Culturala „Georgeta si Mircea Cancicov”(presedinte fondator, poetul Victor Munteanu). La aceasta intâlnire – realizata în parteneriat cu Directia Judeteana pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National, institutia gazda si Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Bacau – a debutat cu poezie Lia-Maria Grigoras, eleva la Colegiul National „Vasile Alecsandri” Bacau, iar scriitorii, artistii, oamenii de cultura, precum si directorii institutiilor culturale si presedintii O.N.G.-urilor si organizatiilor profesionale de profil din judet au participat la colocviul „Cultura bacauana la ora bilantului”. In continuarea programului a fost lansat volumul de versuri „Tacerea de clopot”, al universitarului bacauan Ioan-Petru Viziteu, aparut recent la Editura Fundaţiei Culturale Cancicov, eveniment prefatat de George Radu Serafim (de la Televiziunea Româna), Sergiu Adam si Daniel Nicolescu. Actorii Constanţa Zmeu, Stelian Preda si Geo Popa au pus in valoare versurile poetului Ioan-Petru Viziteu, printr-un microrecital de poezie din volumul lansat. Trecerea de la poezie la „blitz”- urile verbale ale scriitorilor, artistilor si oamenilor de cultura bacauani au facut-o talentatii solisti ai Liceului de Arta „George Apostu”, prof. Gabriela Onofrei, prof. corepetitor Cristina Asofiei si eleva Ingrid Todiraşc. Moderatorul intâlnirii a fost, ca de obicei, poetul Victor Munteanu, coordonatorul Cenaclului literar – artistic „Avangarda XXII”. (St.O.)

Adauga un comentariu

*