Lipsită de inhibiţii, Daniela Crudu şi-a câştigat existenţa prestând servicii de stripteusă la petrecerile private organizate de băieţii de bani gata. Pentru doar jumătate de oră de dansuri lascive cu sânii dezgoliţi, vedeta postului Antena 1 încasa suma de 600 de euro. Îşi joacă cu măiestrie rolul de fată naivă, la “Neaţa cu Răzvan şi Dani” (Antena 1), dar iată că, în spatele chipului său angelic, se ascunde o fată extrem de dezinhibată.
Fostă animatoare în cluburi, iată că Daniela Crudu obişnuia să îşi suplimenteze veniturile “lucrând” şi ca stripteusă, ea fiind cireaşa de pe tort la multe petreceri private organizate de adolescenţi cu bani, în diverse cluburi de pe Lipscani. Vedeta, blondă la vremea respectivă, nu refuza nici o invitaţie, dar întotdeauna venea la “destinaţie” însoţită de câteva prietene şi de o doamnă mai în vârstă, pentru a fi sigură că nici unul dintre bărbaţii prezenţi nu va întinde coarda prea tare.
Ca o adevărată profesionistă, Crudu venea îmbrăcată direct cu hainele de scenă, de care se descotorosea treptat, ajungând să danseze lasciv, cu sânii la vedere, îmbrăcată doar în bikini. Pentru o prestaţie incendiară de o jumătate de oră, care includea şi pipăielile tinerilor înfierbântaţi, Daniela avea un onorariu consistent, ea fiind răsplătită, pe loc, cu suma de 600 de euro.
integral www.click.ro
Cam putin 600 € la ce bine arata
e frumoasa rau fetitza:)
aici gasiti filmuletzul cu pictorialul playboy
http://www.trilulilu.ro/olivetty/59c56b9859db18
ce 600 de euro mai??? ea lua mii de euro cadou de la printul ala tinar Ratiu. fata il sugea pe ala peste tot.am avut iubita dansatoare si imi zicea ca o regula andrei ratiu in toate gaurelele pe Daniela Crudu…..cica crudu se lauda la fete ca se unge pe fata cu sperma princiara si ca si inghite…..zdreanta de zdreanta materialista pe bani fufa