Atunci când a fost preluat de Protectia Copilului, Claudiu H. era tinut de parinti intr-un cotet – Mihai P., colegul sau din centrul de asistare Ungureni, nu a incetat sa-si iubeasca mama, desi aceasta l-a abandonat dupa nastere
Aceia dintre noi care au trecut pragul centrului Ungureni – unitate pentru adultii cu dizabilitati ocrotiti in cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau – si si-au depasit teama instinctiva si prejudecatile legate de persoanele cu handicap au descoperit acolo un amalgam tragic de destine frânte din cauza problemelor de sanatate, iresponsabilitatii familiei sau pur si simplu a ghinionului. Suflete nevinovate, cu o nevoie imensa de intelegere si acceptare din partea semenilor mai avantajati de soarta. Oameni dependenti de ajutorul nostru si care ne ofera uneori, pe neasteptate, adevarate lectii de viata.
Tratat ca un animal
Despre Claudiu H., unul dintre asistatii centrului Ungureni, nu se poate spune ca a avut copilarie. Când situatia lui a fost descoperita de asistentii sociali de la DGASPC si s-a decis scoaterea din familie in regim de urgenta, copilul in vârsta de 15 ani era tratat ca un animal din ograda. Este surdo-mut si sufera de incontinenta urinara si fecala. De parca aceste handicapuri n-ar fi fost suficiente, arata ancheta sociala, baiatul a ramas la un moment si fara degetele de la picioare. In vreme de iarna geroasa, parintii l-au incaltat cu cizme de cauciuc, copilul a facut pe el si a ramas incaltat pâna a ajuns la spital, unde medicii i-au amputat degetele. In plus, mai arata dosarul, Claudiu H. locuia intr-un cotet, unde parintii aveau obiceiul sa-l tina incuiat ore intregi. De multe ori, hrana lui depindea de bunavointa vecinilor.
Copilul a fost preluat in 2001 de acasa din Podu Turcului si internat intr-un centru din Bacau. S-a adaptat cu greu acolo, noile reguli si faptul ca nu se putea intelege cu cei din jur (deoarece nu cunostea limbajul mimico-gestual) il faceau agresiv. Trei ani mai târziu a devenit major si a fost transferat in centrul Ungureni. Treptat, s-a integrat, si-a facut prieteni, s-a implicat in diverse activitati si a inceput sa comunice asa cum putea cu oamenii. Angajatii centrului il lauda pentru istetimea, harnicia si curatenia sa (isi schimba singur scutecele).
A intors mamei celalalt obraz
Mihai P., un alt asistat al centrului Ungureni, a fost respins de parinti imediat dupa ce a venit pe lume. Tatal nici nu l-a recunoscut ca fiind copilul lui, iar mama l-a abandonat in maternitate. A fost preluat de DGASPC (era in 1974), iar la patru ani a ajuns la Ungureni, unde se simte acasa. La 18 ani, a fost transferat intr-un centru din Vrancea. A ramas insa legat sufleteste de Ungureni – unde a revenit in 2000. „Acum stam intr-o casa zece colegi si ne gospodarim singuri. Pe lânga asta, sunt ajutorul de baza al preotului din sat si bat clopotele. Nu-mi place sa stau degeaba si mai primesc astfel si câte un banut. Am si o prietena, sta intr-un centru din Comanesti si ne intâlnim cum putem”, a explicat Mihai P. Impresionant este gândul bun al tânarului fata de mama care l-a abandonat – si care a inceput sa-l viziteze la un moment dat. In ajun de Martisor, el se gândeste la un cadou frumos, dar nu pentru prietena, ci pentru cea care i-a dat viata, dar i-a luat copilaria.
Alin LEANCA
