Dragobetele, vrajitorul iubirii la români

Fiu al Babei Dochia, Dragobetele era sarbatorit pe 24 februarie. Sarbatoarea de Dragobete este considerata acum echivalentul românesc al sarbatorii Valentine’s Day, sau ziua Sfântului Valentin, sarbatoare a iubirii. Probabil ca 24 februarie însemna pentru omul arhaic începutul primaverii, ziua când natura se trezeste, ursul iese din bârlog, pasarile îsi cauta cuiburi, iar omul trebuia sa participe si el la bucuria naturii.
De unde numele de Dragobete?
Aproape toate denumirile pentru aceasta sarbatoare sunt dupa numele din slava veche a sarbatorii crestine „Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezatorul”. Aceasta sarbatoare, numita in spatiul slav „Glavo-Obretenia”, a fost preluata de români, ca si in cazul altor sarbatori, din calendarul popular (Probajenii sau Obrijenia, Procoava, Ovidenia, Zacetania, Stratenia s.a.). Denumirea din slava apare in veacurile evului de mijloc sub denumirile „Vobritenia”, „Rogobete”,” Bragobete”, „Bragovete” (unele dintre ele, foarte apropiate de mult mai cunoscutul Dragobete), pâna când, probabil si sub influenta principalelor caracteristici ale sarbatorii, s-a impus pe arii destul de extinse, mai ales in sudul si sud-vestul României, denumirea „Dragobete”. O alta explicatie data de unii filologi asupra provenientei numelui „Dragobete” proneste tot de la doua cuvinte vechi slave „dragu” si „biti”, care s-ar traduce prin expresia „a fi drag”.
Dragobetele saruta fetele
Entitate magica asemanatoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferentiaza de blajinitatea Sfântului Valentin din traditia catolica, fiind un barbat chipes, un neastâmparat si un navalnic. Preluat de la vechii daci, unde Dragobetele era un petitor si un nas al animalelor, românii au transfigurat Dragobetele în protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care tine tot anul, asa cum si pasarile „se logodesc” în aceasta zi. În ziua de Dragobete, satele românesti rasunau de veselia tinerilor si de zicala : Dragobetele saruta fetele.
Credinte populare despre Dragobete
Sunt multe credintele populare cu referire la Dragobete. Astfel se spunea ca cine participa la aceasta sarbatoare avea sa fie ferit de bolile anului, si mai ales de febra, si ca Dragobetele îi ajuta pe gospodari sa aiba un an îmbelsugat. Îmbracati de sarbatoare, fetele si flacaii se întâlneau în fata bisericii si plecau sa caute prin paduri si lunci, flori de primavara. În sudul României (Mehedinti), fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit zburatorit, urmarite de câte un baiat caruia îi cazuse draga. Daca baiatul era iute de picior si o ajungea, iar fata îl placea, îl saruta în vazul tuturor. Sarutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunti se mai pregatesc pentru toamna. Nici oamenii mai în vârsta nu stateau degeaba, ziua Dragobetelui fiind ziua în care trebuiau sa aiba grija de toate orataniile din ograda, dar si de pasarile cerului. În aceasta zi nu se sacrificau animale pentru ca astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obisnuiau sa atinga un barbat din alt sat, pentru a fi dragastoase tot anul. Fetele mari strângeau de cu seara ultimile ramasite de zapada, numita zapada zânelor, iar apa topita din omat era folosita pe parcursul anului pentru înfrumusetare si pentru diferite descântece de dragoste. O alta traditie spune ca Dragobetele a fost transformat într-o buruiana, numita Navalnic, de insasi Maica Precista. La noi, Dragobete era ziua când fetele si baietii se imbracau in haine de sarbatoare si, daca timpul era frumos, porneau in grupuri prin lunci si paduri, cântând si cautând primele flori de primavara. Fetele strângeau in aceasta zi ghiocei, viorele si tamâioase, pe care le puneau la icoane, pentru a le pastra pâna la Sânziene, când le aruncau in apele curgatoare. Daca, intâmplator, se nimerea sa gaseasca si fragi inflorii, florile acestora erau adunate in buchete ce se puneau, mai apoi, in lautoarea fetelor, in timp ce se rosteau cuvintele: „Floride fraga/Din luna lui Faur/La toata lumea sa fiu draga / Urâciunile sa le desparti”. In dimineata zilei de Dragobete fetele si femeile tinere strângeau zapada proaspata, o topeau si se spalau pe cap cu apa astfel obtinuta, crezând ca vor avea parul si tenul placute admiratorilor. De obicei, tinerii, fete si baieti, se adunau mai multi la o casa, pentru a-si „face de Dragobete”, fiind convinsi ca, in felul acesta, vor fi indragostiti intregul an, pâna la viitorul Dragobete. Aceasta intâlnire se transforma, adesea, intr-o adevarata petrecere, cu mâncare si bautura. Se mai credea ca in ziua de Dragobete pasarile nemigratoare se aduna in stoluri, ciripesc, isi aleg perechea si incep sa-si construiasca cuiburile, pasarile neimperecheate acum ramânând fara pui peste vara. Oamenii batrâni tineau aceasta zi pentru friguri si alte boli. Dragobetele era sarbatorit in unele locuri si la data de 1 martie, deoarece se considera ca el este fiul Dochiei si primul deschizator de primavara. Obiceiurile de Dragobete, zi asteptata cândva cu nerabdare de toti tinerii bucovineni, au fost in buna parte uitate, pastrându-se doar in amintirea batrânilor. Iar in ultimii ani, Dragobetele autohton risca sa fie dat cu desavârsire uitarii, el fiind inlocuit de acel Sfânt Valentin, ce nu are nici o legatura cu spiritualitatea româneasca.
Pagina realizata de Stefan OLTEANU