Când institutia Avocatul poporului aparea in textul Constitutiei României, consacrata prin articolele 58, 59, 60, pentru intreaga Românie, aceasta reprezenta o dovada graitoare ca revolutia a pus una dintre premizele statului de drept, expresie a unei reale democratii. Notiunea de avocat era in fond sinonima cu cea de aparator a cauzei celor nedreptatiti. In mod expres era aratat rolul acestuia de aparator al „drepturilor si libertatilor persoanelor fizice”. Aparator si protector al oamenilor in fata abuzurilor la care s-ar fi dedat functionarii publici sau cei ai autoritatilor administrative, platiti in fond tot de cetatenii tarii.
Avocatul poporului, in cadrul atributiilor sale, avea dreptul sa efectueze o ancheta care sa determine justetea plângerii, celui ce se considera lezat in drepturile sale. Daca cererea se dovedea intemeiata, destinatarul ei avea dreptul sa faca recomandari scrise catre functionarul sau autoritatea publica acuzata de savârsirea abuzului. Mai mult, Avocatul poporul are dreptul de a sesiza autoritatea ierarhic superioara daca organul respectiv nu a trecut la restabilirea legalitatii incalcate. El se poate adresa Prefectului, Guvernului si chiar Parlamentului.
Aria celor ce au dreptul de a se adresa acestei institutii a Statului este cât se poate de larga. Nu exista nicio piedica legata de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, religie, sex, apartenenta politica, avere sau origine sociala.
Actele sau faptele administrative vizate se refera la: refuzul eliberarii unor documente (exemplu: autorizatii, avize, adeverinte etc.); refuzul de a recunoaste o calitate prevazuta de lege; neacordarea unor drepturi prevazute de asemenea in legile statului.
Desigur, el nu se poate substitui unui avocat propriu-zis al partii, dintr-un litigiu juridic oarecare. Sesizarea trebuind sa se faca in scris, nu poate sa ofere consultanta juridica orala. Evident, el nu poate sa reprezinte petitionarii in justitie. Totodata, nu poate incalca competenta jurisdictionala a instantelor judecatoresti sau a parchetelor. De asemenei, competenta sa se opreste la portile Parlamentului, Presedintiei si a Guvernului.
Majoritatea litigiilor au loc intre pensionari si Casele de pensii. Napastuitii recunoscuti din societatea noastra se plâng Avocatului poporului ca nu li se recunoaste dreptul legal la cuantumul pensiei. Sunt si cazuri in care se reclama un comportament necorespunzator din partea unor angajati ai Caselor de pensii.
Nemultumirile exprimate Avocatului poporului se indreapta, din pacate si contra unor functionari ai autoritatilor publice.
Sa recunoastem ca sarcina d-lui profesor universitar Ioan Muraru, un distins jurist recunoscut, nu este deloc usoara.
Av. Gh. DALBAN
