Paternalismul basescian

In 2004, candidatul prezidential Traian Basescu nu a promis salvarea, ci revansa tuturor românilor fata de ceea ce el a numit, cu o expresie vag justitiara, „sistem ticalosit”. Sursa acestui populism profitabil a fost o realitate politica instrumentata mediatic la acea data. Totusi, scaparile adeseori arogante si vanitoase ale „regimului Nastase” nu aveau cum sa fie de ajuns. In acest ambient politic tulbure, media române il contrapun pe Basescu intregului sistem care devine, prin forta lucrurilor, unul pervertit, corupt si – pe cale de consecinta – ticalosit. Imaginea lui Basescu e, in conditiile date, aceea a unui serif „curat” care se lupta cu armele propriei curatii pentru a da in vileag coruptia contagioasa a unui intreg sistem. Finalmente, prin bunavointa unanima a „organelor” de presa, sistemul ajunge sa poarte un nume si sa fie reprezentat de o efigie notorie, dar negativa: cea a premierului Nastase. In raport de propriul partid, Basescu e mai mult decât un justitiar singuratic si acest lucru trebuie remarcat ca atare. PDL datoreaza mai mult lui Basescu, decât PSD lui Iliescu. Daca cei din urma pot invoca cultul pentru organizare si ierarhie specific stângii autohtone, primii nu puteau avansa ca valori decât cultul pentru santaj cultivat cu asiduitate de Petre Roman, cât timp s-a aflat la cârma partidului. De altfel, ministrul Culturii, Toader Paleologu, a semnalat, intr-o iesire publica de data recenta, ca „pedelismul” datoreaza aproape totul parintelui sau spiritual, Basescu. Recunostinta nu trebuie, insa, dusa mai departe. Eroarea presedintelui in exercitiu, vadita in primii patru ani ai mandatului, a fost aceea de a crede ca o tara poate fi condusa la fel ca propriul partid. Registrul paternalist in care seful statului a inteles sa-si negocieze leadershipul precum si atitudinea de zbir erijat in idol fondator de partid vor da mari batai de cap pedelistilor, atunci când Basescu nu va mai exista ca vector politic. Iar bataile de cap, intuiesc, vor fi mult mai dureroase decât cele pe care le-au resimtit pesedistii la despartirea formala de parintele fondator Ion Iliescu. In alta ordine de idei, paternalismul basescian, pus in opera cu vârf si indesat la conducerea statului, a fost si este o abordare contraproductiva a actului de exercitare a puterii politice. Intrucâtva, Basescu a tratat tara ca pe propria ograda, ca pe vaporul proprietate personala din care, la un semn, doritorii de razmerita erau basculati peste bord. Poporul a fost, iarasi formal, aliatul tutorelui sau prezidential. In pofida girului acordat unui Executiv bicolor, care ar putea fi considerat, pâna la un punct, chiar un Executiv de casa al presedintelui, Basescu e, structural, neschimbat. El nu e deloc mai impaciuitor, deloc mai galant, deloc mai constructiv. Conjunctura insa l-a determinat sa-si intrebuinteze, la cote aproape maxime, resursele cameleonismului sau politic. Ma intreb, totusi, cu mâinile cui vor fi scoase castanele din foc. Cineva, inclin sa cred, se va alege cu arsuri grave.
Lucian BOGDANEL