Scoala 9 are nevoie de director si de personalitate juridica

Consilierii locali au aprobat in sedinta ordinara de vineri proiectul de hotarâre prin care se certifica faptul ca Scoala cu clasele I-VIII nr. 9 din cartierul Gheraiesti trebuie sa aiba personalitate juridica si, implicit, un director. Mai exact, Consiliul Local Bacau va solicita Ministerului Educatiei, Cercetarii si Inovarii avizarea functionarii scolii amintite, in mod exceptional, ca unitate cu personalitate juridica pentru anul scolar 2009-2010. Ministerul de resort stabilise la finalul anului 2008 ca, pentru anul scolar 2009-2010, unitatile de invatamânt preuniversitar de stat care nu vor avea ca efective minim 100 de prescolarii si 200 de elevi nu vor mai putea functiona ca unitate cu personalitate juridica si nu vor mai avea dreptul la un post de conducere (director). In aceasta situatie se gaseste si Scoala cu clasele I-VIII nr. 9 din Gheraiesti. Aceasta institutie de invatamânt functioneaza, practic, de când Bacaul a devenit municipiu, fiind o scoala de cartier, cu o raza de activitate de trei kilometri. Daca, inainte de anul 1990, acest cartier avea restrictii de dezvoltare urbanistica iar cetatenii se retrageau catre zona centrala a orasului, populatia scolara neputându-se dezvolta, in prezent cartierul Gheraiesti se afla in plina dezvoltare. S-au construit si se construiesc locuinte, inclusiv cartierul ANL din parcul Gheraiesti. Având in vedere faptul ca Scoala nr. 9 este o unitate de invatamânt care se afla la o distanta considerabila de Primaria municipiului, de Inspectoratul Scolar si de celelalte scoli, municipalitatea a considerat ca scoala nu poate functiona fara conducere proprie iar consilierii locali au aprobat interventia la Ministerul Educatiei pentru a aviza in mod exceptional functionarea acestei unitati scolare cu personalitate juridica. Pentru aceasta, insa, Consiliul Local Bacau trebuie sa garanteze in scris existenta capacitatii financiare pentru sustinerea finantarii acestei unitati scolare, asa cum se asigura si in prezent. Totodata, Inspectoratului Scolar Judetean Bacau i s-a solicitat sa transmita documentatia cu solicitarea municipiului Bacau la Ministerul Invatamântului. Dupa cum arata Mioara Monoranu, directorul Scolii nr. 9, in nota de fundamentare inaintata Consiliului Local Bacau, majoritatea copiilor provin din familii modeste. “Avem familii de rromi care isi trimit copiii la scoala, avem copii care stau cu bunicii, parintii fiind plecati si ar fi o legatura mai directa cu cadrele didactice si conducerea scolii pentru a le rezolva nevoile, decât daca am fi aliniati altei scoli mai departate”. In ultimii patru ani s-au investit in scoala din Gheraiesti sume considerabile in ceea ce priveste amenajarea interioara si exterioara, pentru ca zilele acestea sa fie dat in functiune sistemul de incalzire prin centrala proprie. Conform Mioarei Monoranu, scoala dispune de un colectiv didactic calificat si bine pregatit, fapt care a condus la reusita absolventilor acestei unitati de invatamânt in colegii de prestigiu din municipiu. In anul scolar 2007-2008 din cei 20 de absolventi, 14 au reusit in licee, restul fiind inscrisi in invatamântul profesional. “Unitatea noastra scolara dispune de un laborator de informatica, de teren sportiv de buna calitate, de materiale didactice atractive pentru elevi, fapt care ne da incredere pentru a spori numarul de copii”, mai arata directorul Scolii nr. 9 din Gheraiesti. (R.S.)

Adauga un comentariu

*