Procedura de restituire a diferentei privind taxa auto a intrat in vigoare

Procedura de restituire a diferenţei dintre taxa pe poluare auto triplată, valabilă în perioada 15 decembrie 2008-19 februarie 2009, şi cea aplicată între 1 iulie şi 15 decembrie 2008 a fost aprobată printr-un ordin al miniştrilor Finanţelor şi Mediului, Gheorghe Pogea, respectiv Nicolae Nemirschi.

Ordinul publicat joi în Monitorul Oficial prevede că stabilirea diferenţei de taxă pe poluare de returnat se face, prin decizie de restituire, de către organul fiscal de care aparţine contribuabilul.

Conform legii, termenul de soluţionare a cererilor de restituire a sumelor cuvenite solicitanţilor este de 45 de zile de la data înregistrării solicitării la organul fiscal competent. În cazul în care acest termen este depăşit, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului legal de soluţionare. Dobânzile vor fi suportate din bugetul Fondului pentru Mediu.

Citeste: mai mult

Adauga un comentariu

*