Colonelul Ioan Mihalache, prim adjunct al sefului ISUJ Bacau – general de brigada Mihai Simionescu – ar putea fi suspendat din functie pe parcursul cercetarilor pe care DNA le efectueaza intr-un dosar in care el apare ca invinuit. Potrivit generalului Simionescu, ministrului de Interne – Dan Nica – ii va parveni in cel mai scurt timp o notificare pe marginea cazului Mihalache, urmând ca acesta sa dispuna masura suspendarii din functie a colonelului. Intr-o conferinta de presa organizata ieri, prefectul Dorian Pocovnicu si-a exprimat dezamagirea fata de situatia creata la ISUJ, declarând ca pe obrazul unei institutii care se bucura pâna de curând de stima in rândul populatiei a aparut o pata dezonoranta. Atributiile col. Ioan Mihalache vor fi preluate de maiorul Ion Braga, seful Centrului Operational Judetean
Seful Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, general de brigada Mihai Simionescu, a fost convocat ieri la Prefectura Bacau pentru a da o serie de lamuriri in cazul celor doua cadre militare din subordinea sa, urmarite penal de DNA intr-un dosar. El s-a intâlnit cu prefectul Dorian Pocovnicu caruia i-a prezentat invinuirile care le sunt aduse, de procurorii DNA, colonelului Ioan Mihalache, prim adjunct al ISUJ Bacau, respectiv capitanului Corina Rauta, ofiter in cadrul compartimentului avizare – autorizare din cadrul aceleiasi institutii. Potrivit documentului in cauza, colonelul Mihalache se face vinovat de savârsirea unor infractiuni ce contravin mai multor articole din Codul Penal, intre care art. 246, Abuz in serviciu contra intereselor persoanelor sau art. 248, Abuz in serviciu contra intereselor publice. De cealalta parte, capitanul Corina Rauta e urmarita penal de procurorii DNA pentru luare de mita in forma agravanta, dar si pentru incalcarea art. 11, alin. 1 din Legea nr. 78/2000, privitor la insusirea de foloase necuvenite. Conform spuselor generalului Mihai Simionescu, doar ministrul de Interne – Dan Nica – poate dispune masura suspendarii din functie a prim adjunctului sau, col. Ioan Mihalache. „Intrucât nu este de competenta mea luarea de masuri impotriva primului adjunct al sefului ISUJ Bacau, am cerut ministrului de Interne dispunerea masurilor legale in aceasta privinta. Cu siguranta el va dispune suspendarea din functie a colonelului Mihalache”, a declarat generalul Simionescu. El a mai spus ca in privinta capitanului Rauta va dispune el insusi o serie de masuri. „In ceea ce-o priveste pe cpt. Corina Rauta, fiind de competenta mea luarea masurilor, am dispus ca aceasta sa fie pusa la dispozitia Inspectoratului. Maiorul Ion Braga, seful Centrului Operational Judetean, va prelua si duce la indeplinire atributiile primului adjunct al sefului Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta al Judetului Bacau”, a adaugat Mihai Simionescu.
Prefectul s-a declarat dezamagit
Intr-o conferinta de presa ce a urmat discutiei cu seful ISUJ, prefectul Dorian Pocovnicu s-a aratat dezamagit de situatia creata la Inspectorat. El a spus ca o institutie care se bucura de o imagine buna la nivelul opiniei publice s-a trezit, peste noapte, cu o pata pe obraz. „Ca prefect nu pot sa constat decât ca ceea ce se intâmpla la ISUJ in acest moment este o umbra pe imaginea unei institutii care se bucura de stima in rândul cetatenilor. As vrea ca organele de ancheta sa se miste cât mai repede in acest caz”, a afirmat Pocovnicu. Acesta a incheiat spunând ca nu va tolera abateri similare din partea personalului din institutiile deconcentrate. „Vreau sa transmit un avertisment clar pentru orice sef sau alti functionari cu atributiuni de executie din cadrul institutiilor deconcentrate ca nu voi tolera si nu voi manifesta intelegere pentru tot ce are legatura cu faptele de coruptie. Daca este cineva care se stie cu musca pe caciula as prefera sa paraseasca, din proprie initiativa, pozitia pe care o ocupa”, a conchis prefectul bacauan.
Lucian BOGDANEL
Dan MINDIRIGIU
in septembrie 2007 la concursul de incadrari subofiteri operativi cand a fost supervizor domnul colonel Mihalache s-a intrat pe pile mari la testul scris s-a facut diferenta mai ales la cel pentru subofiter telefonist
pacat, este un profesionist in meseria de pompier.
fara nr fara nr
mai e timp sa se mai intre si pe bune ca prea multi sunt care nu au ce cauta acolo
Lasa, sa vada si el cum e stai teorizat. A fost cel mai mare terorist. A teorizat institutia aia.
E bine asa. Numai de cate ori m-a terorizat pe mine. Am studii si oricand pot ocupa functia lui.
este un BOU,lafel ca si ceilalti!