Protestele vehemente vis-a-vis de noua hotarâre a Ministerului Educatiei, Cercetarii si Inovatiei de a lasa numai o ora de educatie fizica pe saptamna in licee au avut efectul scontat, ministrul Ecaterina Andronescu fiind obligata sa revina si sa decida ca liceenii vor fi obligati sa faca, saptamânal, trei ore de sport si nu una, asa cum prevede noua programa stabilita de Ministerul Educatiei. Astfel, pe lânga ora de educatie fizica prevazuta în trunchiul comun al disciplinelor, elevii vor fi nevoiti sa parcurga alte doua ore, dar în afara programului scolar! Conform noii decizii a Ministerului, fiecare unitate scolara liceala va stabili anumite sporturi de echipa, profesorii urmând sa întocmeasca liste care vor contine optiunea elevilor. Ministrul Ecaterina Andronescu a declarat ca „ramâne în trunchiul comun o ora de educatie fizica al carei continut se va derula ca si pâna acum si voi trece doua ore în activitatea extracurriculara. Vom cere profesorilor, prin fisa postului, sa constituie echipe, iar elevii vor alege între handbal, baschet sau gimnastica, de exemplu. Practic, îi obligam pe profesori sa faca aceste ore pentru ca e absolut necesar sa dezvoltam spiritul competitional”. Ecaterina Andronescu a mai precizat ca cele doua ore de sport devin conditii de promovare. Desi nu vor primi note, liceenii vor fi evaluati prin acordarea de calificative gen admis/respins, în functie de progresul individual si nu de performanta sportiva. „Acum, orele de sport sunt neeficiente, a declarat ministrul Educatiei. Copiii vin cu treningul în ghiozdan si fac orele de sport printre banci. Prin faptul ca vor face sport în afara celor 7-8 ore din program, îi vom motiva”. În ceea ce priveste restul programei de liceu, Ecaterina Andronescu a mai spus ca la liceele cu profil real vor fi scoase orele de logica si de psihologie, în timp ce orele de limbi straine vor fi reduse în cazul tuturor liceelor. „În loc de patru ore la limba straina ramân trei, iar în cazul celei de-a doua limbi straine, se va face doar o ora. Vi se pare asa o nenorocire?” Pentru bugetul Ministerului nu-i o nenorocire, ba dimpotriva. Dar o limba straina nu poate fi insdusita intr-o singura ora pe saptamâna. Doar daca ministrul Ecaterina Andronescu nu va avea ideea de a adauga si in cazul celei de-a doua limbi straine doua ore saptamânal in afara programului scolar, asa cum a facut-o, reparatoriu, in cazul orelor de sport. (St.O.)