Cum tot a aparut ditai scandalul legat de plagiatorii universitari din Bacau, acum se ofera o sansa pentru o minima „spalare de pacate”. Mai precis, se ofera fonduri europene in vederea stimularii parteneriatelor dintre universitati si institutele de cercetare, pe de o parte, si mediul de afaceri, pe de alta parte. Scopul tine de promovarea transferului tehnologic, in special in domenii stiintifice prioritare la nivel european sau de interes national. Cererile eligibile trebuie sa tina de una dintre cele 5 arii tematice prioritare ale programului de finantare, si anume sanatate, agricultura, siguranta si securitate alimentara, energie, mediu, materiale, produse si procese inovative. Cuantumul asistentei financiare nerambursabile ajunge pâna la 4, 3 milioane de lei, ce pot acoperi 50% din programele de cercetare industriala sau 25 la suta din costurile aferente dezvoltarii experimentale. In cazul intreprinderilor mijlocii se poate acorda un bonus de 10 la suta fata de cotele de baza, in timp ce intreprinderile mici pot beneficia de o suplimentare de pâna la 20 la suta. Termenul limita pentru depunerea proiectelor este 4 iunie, timp suficient pentru mediul de afaceri sa ia legatura cu catedrele de profil ale Universitatii. (E.B.)