Leul şi-a continuat deprecierea

Moneda naţională s-a depreciat, marţi, sub influenţa pierderilor raportate de valutele din regiune, ca urmare a corecţiilor înregistrate de bursele europene.

În jurul orei 16:30, tranzacţiile se perfectau la 4,2920-4,2940 lei/euro, cotaţii peste cele de la închiderea şedinţei de luni, de 4,2870 – 4,29 lei/euro.

„Deprecierea este determinată de scăderile înregistrate de indicii burselor europene, care au stabilit trendul pieţelor emergente. Valutele din regiune au pierdut până la 2% în raport cu euro, în timp ce leul a fost mai stabil, dar a închis şedinţa cu o tendinţă de depreciere”, a declarat un dealer.

Primele transferuri de marţi s-au realizat la 4,2870 – 4,2920 lei/euro, paritatea urcând apoi la un maxim de 4,2985 lei/euro.

Ulterior, cotaţiile au revenit la 4,29 lei/euro, pe fondul deprecierii dolarului în raport cu euro, iar la jumătatea zilei euro era cotat la 4,2900 – 4,2925 lei.

citeste: mai mult

Adauga un comentariu

*