Programul „Fabricat în România” prin care sunt promovate produse fabricate în ţară de firme româneşti sau străine ar trebui relansat, fără să încalce normele comunitare în domeniul ajutorului de stat, a declarat, miercuri, premierul Emil Boc.
„Cred că ar trebui relansat în România un program care, într-o formă sau alta, a mai existat şi nu cred că încălcăm nicio regulă sau o normă europeană. Este vorba de programul «Produs în România», şi aici nu mă refer doar la firmele autohtone care produc în România, ci şi la firmele străine care produc diverse lucruri în această ţară. Cred că avem datoria ca şi guvernanţi să lansăm un asemenea proiect, ca să îi sensibilizăm pe români, pe de-o parte, arătându-le că în România avem produse din agricultură – e adevărat, destul de puţine din nefericire -, în domeniul industriei auto, în domeniul asigurărilor, în domeniul financiar bancar, în domeniul altor activităţi economice”, a spus Boc, prezent la conferinţa „Agenda de business a României pe 2009. Cum să avem în continuare creştere economică?”, organizată de Ziarul Financiar şi PricewaterhouseCoopers.
citeste: mai mult