M-am hotarât a aborda acest subiect, mai intâi pentru aniversarea unui eveniment scump tuturor românilor, atât cei de dincoace, cât si cei de dincolo de Prut. Intr-adevar, peste câteva zile, pe 27 martie a.c. se implinesc peste 9 decenii de la revenirea Basarbiei la patria mama – România. Atunci reprezentantii românimii dintre Nistru si Prut, a votat odata cu refacerea Moldovei strabune a marelui Stefan cel Mare si sfânt, realipirea acestei provincii la România adevarata. Tot in acel an, 1918, la 9 aprilie, regele Ferdinand I, promulga la Iasi hotarârea fratilor nostri ce se eliberau de sub hotarârea tarista ce dainuia de peste un secol. Din pacate, acest vis transformat in realitate s-a risipit odata cu intelegerea ce a intervenit intre Germania nazista a lui Hilter si Uniunea Sovietica comunista a lui Stalin. In iunie 1940, ultimatumul transmis de sinistrul ministru de la Kremlin, Molotov, impunea cedarea Basarabiei si Bucovinei de Nord, ca si a regiunii Herta din strabuna noastra Moldova, Uniunii Sovietice.
Perioada din cel de-al 2-lea razboi mondial, când in cele doua provincii românesti a fluturat din nou tricolorul românesc, a fost prea scurta. Pacea ce a urmat a consfintit „dreptul” celui mai tare. Cad victime atunci expansionismului sovietic si Finlanda, Tarile Baltice, Polonia si Cehoslovacia. Pe acest plan, se pare ca tarismul si comunismul erau calauzite de acelasi tel.
A venit apoi anul 1991, când o raza de speranta lumineaza viitorul fratilor de peste Prut. La Chisinau se proclama de catre Marea Adunare Nationala, Independenta Republicii Moldova, considerându-se pe planul dreptului international, nu numai aparitia unui nou stat independent, dar in acelasi timp, ca intelegerea dintre cele doua puteri, Germania nazista si URSS, este nula. S-a decretat cu acel prilej si oficializarea limbii române ca limba de stat, reintroducându-se totodata alfabetul latin. „Podul de flori” – o apropiere de suflet dintre românii de aici si cei de dincolo de Prt, au creat pentru multi iluzia ca s-ar putea realiza o reunificare asemanatoare cu cea realizata de cele doua Germanii. Politicienii nostri de atunci au fost acuzati de catre unii ca nu au avut marele curaj, care de-a lungul istoriei s-a dovedit benefic pentru cei ce l-au avut in momentele hotartoare ale istoriei lor. Altii, mai realisti, considera ca, a forta reunificarea in conditiile de atunci, nu era posibila când in Transnistria tancurile rusesti ale lui Lebed pazeau cu strasnicie enclava ruso-comunista de pe malul celalalt al Nistrului.
Este stiu ca, parte din armata a 14-a se afla cu oameni si material si astazi in Republica lui Smirnov, pentru a-i asigura supravietuirea.
Nu trebuie uitat, cele petrecute in 1992, când un adevarat razboi s-a purtat intre Republica Moldova si separatistii transnitreni, alaturi de care au luptat pe fata si fortele Federatiei Ruse.
Oricum, sperantele de unificare s-au stins odata cu preluarea puterii de catre V.Voronin, sub a carei „domnie” manifestarile antiromânesti s-au tinut lant. Cele mai semnificative sunt evident prevederile din Constitutia Moldovei din 29.07.1994, in care se vorbeste de „poporul moldovenesc”, de continuitatea statalitatii acestuia. Totodata, ca limba de stat este considerata, nu limba româna, ci „limba moldoveneasca”.
Av. GH. DALBAN
