Pensiile vor fi indexate cu rata anuală a inflaţiei, urmând să se renunţe la ajustarea în funcţie de evoluţia salariului mediu pe economie, sistem practicat în prezent, pentru a echilibra pe termen mediu şi lung fondul de pensii, potrivit înţelegerii încheiate de autorităţile române cu FMI.
Surse prezente la negocieri au declarat pentru MEDIAFAX că modificarea va fi introdusă în următorii ani, iar decuplarea majorării pensiilor de evoluţia salariilor nu va avea efecte imediate, urmărindu-se în principal stabilizarea sistemului pe teremen lung.
Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat, miercuri, că FMI nu a cerut reducerea nivelului actual al pensiilor, dar a convenit cu autorităţile române reforma sistemului de pensii, pentru a se asigura sustenabilitatea pe termen lung.
citeste: mai mult