Un baietel in vârsta de numai patru ani din comuna Agas a fost preluat luni in regim de urgenta de reprezentantii Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau. „Conform unei sesizari primite de la autoritatile locale, micutul fusese lasat in ingrijirea bunicii de mama plecata la munca in strainatate. Cu toate acestea, singurii care-i purtau de grija erau vecinii, batrâna fiind intr-o permanentam stare de ebrietate”, a declarat directorul adjunct DGASPC Sorin Bârladeanu. Echipa de interventie trimisa la fata locului a constatat ca nepotul era dezbracat, descult si murdar, iar bunica era atât de beata, ca nu putea nici sa vorbeasca. „Deoarece conditiile din familie ii puneau in pericol dezvoltarea, copilul a fost preluat si internat intr-un centru din sistemul nostru de ocrotire”, a mai spus oficialul.
Alin LEANCA