Se spune ca acest interval de timp ar avea intelepciunea lui; ca in douazeci de ani ne-am transforma partial intr-o alta persoana; „dupa” suntem aproape altcineva, iar adolescentul din nou abia mai pâlpâie, slaba amintire; acum luam viata pe cont propriu si nu ne mai lasam dusi de sentimente pasionale; este vremea ratiunii, a calculelor si reflexiei, a responsabilitatilor asumate.
Dupa douazeci de ani de la revolutia din decembrie… Oare ce-or fi facând acum muschetarii, cei trei, ai lui Alexandre Dumas? Intrebare retorica; de fapt vreau sa spun: oare cum mai arata lumea in care traim? Ce-am câstigat si ce am pierdut, ce mai fac semenii nostri care au sperat intr-o lume mai buna, satuii de foame, de frig si de intuneric? Liberi, ce-au facut ei cu libertatea? Cm s-au stânjenit ei in arena sociala, loc de intâlnire al tuturor defularilor si decomprimarilor, cum s-au calcat in picioare unii cu altii dând frâu liber, in absenta constrângerilor, instinctelor si pulsiunilor interioare acumulate? Dar intelighentia, spuma laptelui, elitele incotro au condus România? Raspunsurile la aceste intrebari sunt dezamagitoare; materialul uman nu s-a dovedit compatibil cu lumea pe care si-a dorit-o. Haturile democratiei nu s-au potrivit naravasului nostru comportament; iar banul, bata-l vina a instaurat haosul si injustitia sociala.
Sa incercam sa incropim, cu ajutorul presei, un inventar ce poate fi completat zilnic, cu „avantajele” capitalismului „conceput” de români.
Popularizarea barbara intre saraci si bogati; averea unora genereaza pauperizarea altora; România rurala nu mai are dinti in gura.
Iesirea la iveala din starea de hibernare a mârlanilor, toapelor si badaranilor.
Cresterea infractionalitatii, a prostitutiei, a traficului de carne vie, a crimei organizate, a jafurilor cu mâna armata, a hotiei la drumul mare.
Nicio institutie a statului nu mai are credibilitate; justitia, administratia publica, politia, parlamentul, presedintia.
Spiritualitatea româneasca e smulsa din tâtâni si inlocuita cu divertismentul american.
Pornografia, sexualitatea sunt „bunuri” accesibile, la vedere, pentru toti; avem mamici de 12 ani.
Banul tine loc de morala si justifica precaritatea ei.
Companiile straine recruteaza profitul si-l expediaza in tarile de origine.
Existenta este continuu agresata de amenintarea somajului.
Egalitatea de sanse mult trâmbitata este doar un slogan.
Ne otravim zilnic cu alimente toxice imbibate cu conservanti, amelioratori de arome si coloranti sintetici.
Accesul la educatie si asistenta medicala primara, un alt slogan al liberalismului.
Militarii nostri mor pentru alte patrii.
Am ajuns slugile Europei.
Bogatiile solului si subsolului sunt administrate de straini.
Bancile straine fac jocurile si ne dicteaza temele pentru a doua zi conform cu interesele altora.
Cartea, suport de cultura, a devenit inaccesibila; cu cât mai mult oameni neinstruiti, cu atât mai bine pentru cei bogati.
Sa fie acesta pretul libertatii? Si inventarul se deschide zilnic numai cu vesti proaste; media sta marturie. Continuati-l dumneavoastra.
Cuvântul Criza e la ordinea zilei.
Capitalismul ar trebui sa arate altfel…
Ovidiu GENARU
