Presa locala i-a consacrat pagini intregi. Fostul sef de Post al comunei Plopana, Georgel Rachita, a fost subiectul numeroaselor anchete efectuate de ziaristii bacauani. Ne amintim cum, dupa ce consuma bauturi alcoolice, dirija circulatia pe mijlocul soselei in Plopsna, numai in ciorapi, dar cu cascheta de politist pe cap. Apoi cum, urcat pe masa de biliard, tragea cu pistolul intr-un bar. In cele din urma, sefii s-au saturat de naravurile sale si i-au dat drumul in civilie. N-a uitat, totusi, de vechea ideletnicire. Si iata cum, fostul politist Rachita a ajuns din nou in paginile ziarelor pentru ca a fost depistat de fostii sai colegi cu o imbibatie alcoolica mult peste cea admisa. Postul de politie Buhoci a fost sesizat joi, 26 martie, ca pe DN2F, se afla un autoturism iesit de pe partea carosabila. Deplasati la fata locului, politistii l-au descoperit pe Georgel Rachita, asteptând cuminte lânga autoturismul sau Dacia 1310. Conform prevederilor legale, a fost testat cu aparatul etilotest iar acesta a indicat o valoare de 1, 20 mg/l alcool pur in aer expirat! Inmultiti cu doi si veti afla ce alcoolemie avea la bord fostul politist! A fost condus la Spitalul Judetean, unde i s-au recoltat doua probe de sânge, i s-a intocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul având o imbibatie alcoolica peste limita legala si i s-a retinut permisul de conducere in vederea suspendarii. (D.M.)