Asa se va numi o alee a Parcului Cancicov, unde rotarienii bacauani au plantat ieri magnolii pentru a marca implinirea a opt decenii de la aparitia primului Rotary Club din România
O alee a Parcului Cancicov din municipiul Bacau, numita pâna acum „Aleea Indragostitilor” (deoarece reprezenta un adevarat refugiu pentru cupluri), va deveni in curând „Aleea Magnoliilor” sau „Aleea Rotarienilor”. Ea a fost „adoptata” de membrii Rotary Club Bacau, care au plantat ieri acolo magnolii, in cinstea implinirii a opt decenii de la crearea primului Club Rotary din România.
Sustinuti si de Lions Club
„Cele 80 de magnolii vor fi cu siguranta apreciate de cetateni si vor da un plus de frumusete parcului”, a declarat presedintele Rotary Club Bacau Sorin Petrescu. Printre oficialitatile invitate la actiune si care au plantat efectiv cel putin o magnolie s-a aflat si un membru marcant al unei organizatii „concurente”: Ion Barbu, inspector-sef adjunct la Inspectoratul Teritorial de Munca si presedinte Lions Club Sfântu Gheorghe.
Ce este Rotary
Potrivit site-ului www.rotarybc.ro, Rotary este „o organizatie a oamenilor de afaceri si reprezentantilor diferitelor profesii din lume care considera importanta asigurarea de servicii umanitare, asigurarea unor inalte standarde etice in toate domeniile si pacea”. Un loc esential in filozofia Rotary il ocupa „cele patru intrebari” considerate un etalon in relatiile dintre oameni si in activitatea cotidiana a cluburilor: „ce este adevarul?”, „este corect fata de toti cei in cauza?”, „va promova bunavointa si prietenia?” si „va actiona in beneficiul celor vizati?”. Fondata de un avocat american in 1905, organizatia a depasit un milion de membri la nivel mondial. In Bacau, Clubul Rotary a luat fiinta in 2002 si are la ora actuala peste 40 de membri. Dintre activitatile rotarienilor de la noi, merita mentionate sala de computere echipata complet pentru copiii strazii la centrul catolic „Don Bosco”, dotarile cu mobilier, aparatura medicala si mijloace de transport pentru centrul de asistare a persoanelor cu handicap din Ungureni, sala multifunctionala amenajata la Galbeni, tabara de pictura pentru copiii de la Liceul de Arta „George Apostu” sau bursele acordate elevilor si studentilor saraci.
Alin LEANCA