Ziua cea mai lunga

1 aprilie este pentru fiecare o zi speciala. Cel putin o data in viata, am fost victima unei farse, ori am pacalit pe cineva. Dar daca mereu cazi de fraier, 1 aprilie nu mai este o zi frumoasa. Este cazul intregii noastre tari, care de aproape 20 de ani e continuu pacalita. 1 aprilie este numai pentru România o zi extrem de lunga, care le acopera pe toate celelalte. In ’89 populatiei i s-a zis ca se indreapta, in sfârsit, spre bunastare si civilizatie, ca va avea cuvântul cel mai greu atunci când directia tarii va fi stabilita. Constatam acum ca ne-am ales doar cu câtiva ani de iluzie a societatii de consum, dar ca suntem, de fapt, in pielea goala, ca imparatul din basmul lui Hans Christian Anderssen. Românii nu mai detin nimic important: banci, sistem de asigurari, telecomunicatiile, „colosii industriali energofagi si neproductivi”, sistemul energetic, bogatiile solului si subsolului, toate acestea nu mai sunt ale noastre. Am fost pacaliti ca este bine sa ne vindem tara – ba chiar ieftin, ca sa atragem capitalul strain -, si iata-ne ca nu ne-a fost de ajutor. Suntem nevoiti sa imprumutam 20 de miliarde de euro, ca sa amânam scadenta falimentului. Peste câtiva ani, daca nu mai devreme, vom fi nevoiti sa vindem si ce-a mai ramas: blocurile „ceausiste”, terenurile, copacii, animalele, femeile, copiii cei mai frumosi si destepti. Si nu cred ca va fi de-ajuns. A trecut si ceasul al doisprezecelea si nu mai este nimic de facut, nimic de salvat. Suntem, ca natie, o marioneta din cârpa ponosita, mânuita prin sforile de otel ale economiei occidentale. Macar de-ar constientiza toata lumea asta: ziua cea mai lunga a românilor, cea de 1 aprilie, dureaza din ’89, atunci când ni s-a spus sa facem orice ca sa intram in concertul Europei. „Nu va vrea nimeni raul, asta e o inventie comunista!”. Mai intelepti si mai resemnati, am petrece impreuna timpul ce ne-a mai ramas pâna la sfârsitul lumii, urmarind fara patima spectacolul ridicol si tragic de circ politic intern. Am merge si la vot. Fireste, n-am trece niciodata de 1 aprilie. Mai conteaza? Cornel PINTER