A murit Marga Barbu

marga.jpgActriţa a încetat din viaţă ieri, la vârsta de 80 de ani, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, din cauza unei suferinţe cardiace mai vechi. Potrivit managerului spitalului, Claudiu Turculeţ, citat de Mediafax, actriţa a fost internată câteva zile înainte de a deceda. Născută pe 24 februarie 1929, la Ocna Sugutag, Maramureş, Marga Barbu a absolvit Institutul de Teatru din Bucureşti în anul 1950. Printre cele mai cunoscute roluri ale sale se numără cel al hangiţei Aniţa din seria „Haiducilor” şi al Agathei Slătineanu din seria „Mărgelatu”. De asemenea, a jucat în rolul de compoziţie din „Domnişoara Aurica”, în regia lui Şerban Marinescu. Filmografia sa cuprinde peste 30 de titluri, dintre care amintim: „Lacrima cerului”(1989), „Masca de argint”(1985), „Misterele Bucureştilor”(1983), „Trandafirul galben”(1982), „Drumul oaselor”(1980), „Bietul Ioanide”(1979), „Melodii, melodii”(1978) şi „Pădurea spânzuraţilor”(1964). În anul 2004, a fost decorată de către preşedintele Ion Iliescu, cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios”, în grad de cavaler. Distincţia i-a fost acordată ca „semn de apreciere pentru îndelungata şi fructuoasa activitate artistică şi pentru talentul şi dăruirea puse în slujba artei spectacolului şi a teatrului românesc”.Marga Barbu a fost căsătorită de două ori, prima dată cu actorul Constantin Codrescu, iar apoi cu scriitorul Eugen Barbu, care a creat, în calitate de scenarist, seria filmelor cu haiducii lui Mărgelatu, în care aceasta juca alături de Florin Piersic.

Adauga un comentariu

*