Fotbal, preliminariile Campionatului Mondial / Austria – România 2-1

fond.jpgDupa meciul pierdut cu Serbia, pronosticurile erau pesimiste pentru partida cu Austria. Totusi, in sinea lui fiecare fan al echipei nationale spera intr-o victorie, luând in calcul semnaelel venite dinspre adversara. Ca este o echipa departe de valoarea de alta data, aflata acum in zona locurilor 90 in clasamentul FIFA, ca are o puzderie de accidentati, ca s-a cam obisnuit sa piarda, ca nu-si propune calificarea la TF. Pe teren s-a vazut insa ca România tinde sa devina rapid taman ca Austria. Tricolorii lui Piturca n-au facut un meci urât, iar in repriza secunda au mâncat pamântul. Le lipseste insa o oca de valoare si un dram de noroc. La fel ca austriecilor, pentru ca si lor, de vreo 15 ani incoace, nu disponibilitatea pentru efort si pofta de joc le-au fost straine, ci competitivitatea pe plan international. Austria a pierdut mai mereu cu 2-1 sau 4-3, dar a pierdut cu regularitate. Spre asta se indreapta România acum. Sa ne uitam doar la ultimele meciuri amicale sau oficiale, toate pierdute la limita. Sa privim catre fondul de jucatori, ramas foarte sarac. Desigur, s-ar putea spune ca, daca avea un pic de noroc, România putea inscrie in repriza a doua prin Marica, Marius Niculae, Tanase sau Cocis. Ba chiar, inainte de asta, poate ca altfel ar fi mers lucrurile daca dupa golul lui Tanase românii n-ar fi crezut ca victoria urma sa vina de la sine, drept pentru care n-au mai fost atenti in aparare. Insa toate acestea ar fi fost o pacaleala. România este, de fapt, in picaj de la meciul cu Olanda, de la turneul final european. Atunci si-a consumat si Piturca ideile, de-atunci grupul facut de el la reprezentativa si-a depasit momentul de gratie. Cu siguranta ca vor urma in lotul nostru remanieri succesive, masive, incepând cu Victor Piturca, terminând cu insusi Adrian Mutu. Fara succes insa. Sarcina viitorului antrenor al nationalei, oricine ar fi el, va fi una imposibila, pentru ca datele problemei ramân aceleasi: un fond de selectie slab si putin timp la dispozitie pentru a armoniza relatiile intre jucatorii provenind de la cluburi diferite.

Adauga un comentariu

*