„Cartea Înţelepciunea unui sărac mi-a schimbat viaţa. Éloi Leclerc propune o viziune diferită de tot ce închipuim în legătură cu sfinţenia. Am descoperit acolo că sfinţenia nu e un efort, ci o încredere dată lui Dumnezeu. O încredere reînnoită zi de zi. Să-l laşi pe Dumnezeu să lucreze, venind spre tine, în loc să acţionezi tu în direcţia lui”, scrie tânărul scriitor şi călător francez Edouard Cortčs în „La Croix”, la 6 aprilie 2008.
Părintele francez Éloi Leclerc, scriitor şi profesor de filosofie, s-a născut la Landernau, Finistčre (Bretania) în 1921, într-o familie cu 11 copii. Intrat în rândurile Fraţilor minori (franciscani) în 1939, a fost deportat în iulie 1944, la Buchenwald. A evocat această cumplită experienţă în Soarele se ridică peste Assisi, apărută în 1999. Însă cartea care l-a făcut cunoscut este Înţelepciunea unui sărac, devenită între timp un titlu de referinţă în literatura de spiritualitate şi tradusă în numeroase limbi. De curând a apărut şi în limba română la Editura Sapientia din Iaşi, în traducerea lui Agnes Davidovici.
În încercarea grea care i-a marcat tinereţea, Éloi Leclerc s-a simţit ajutat şi susţinut de către sfântul Francisc, prin faptul că, într-o lume de asemenea foarte dură, acesta a ştiut să suscite în jurul său fraternitatea, să croiască o cale de împăcare între oameni. Mesajul sfântului, cu multiple faţete, rămâne mereu actual, iar Eloi Leclerc a ştiut să-l prezinte simplu, adânc şi convingător. Iată cum se exprimă autorul în prefaţa lucrării:
„Poate că nu s-a spus niciodată ceva mai cumplit pentru a condamna vremea noastră decât: «Ne-am pierdut simplitatea». Când spui aşa ceva, nu înseamnă neapărat că osândeşti progresele ştiinţei şi tehnicii, cu care lumea noastră se mândreşte atât. În sine, progresul în aceste domenii este vrednic de admiraţie. Atât doar că el nu s-a realizat fără pierderi considerabile pe plan omenesc. Mândru de ştiinţa lui, de tehnicile de care dispune azi, omul şi-a pierdut ceva din candoarea de altădată (…)
Pierzându-şi nevinovăţia, omul s-a trezit lipsit totodată şi de secretul fericirii. Cu toată ştiinţa lui, cu toate tehnicile pe care le are la dispoziţie, rămâne un neliniştit şi un singuratic. Este singur în faţa morţii. Singur, pradă necredinţei care-şi face sălaş şi în el, şi în ceilalţi. Singur, în mijlocul marii turme omeneşti. Singur, la cheremul unor demoni care rămân agăţaţi de el. În anumite ceasuri de luciditate, omul înţelege că nimic, absolut nimic, nu-i va putea reda încrederea adâncă şi plină de bucurie în viaţă dacă nu va regăsi un anumit izvor, cel care îi asigură totodată o fericită reîntoarcere la duhul copilăriei. Nicicând n-a apărut atât de încărcat de adevăr cuvântul Evangheliei: «Dacă nu veţi deveni ca unii dintre aceştia mici, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor».
Pe calea ce ne poate duce către o regăsire a duhului copilăriei, un om simplu şi împăcat cum a fost Francisc din Assisi are ceva să ne spună. Ne aduce un mesaj esenţial, un mesaj capital. Căci sfântul acesta din Evul Mediu, incredibil de apropiat de noi, parcă ne iese în întâmpinare. Parcă ne-a ghicit dinainte drama, el care scria cândva: «Bucură-te, Regină Înţelepciune, Dumnezeu să te mântuie, împreună cu sora ta, curata Simplitate». Vai! Cât de mult simţim acest lucru: înţelepciunea nu mai este pentru noi, cei atât de încărcaţi de comorile ştiinţei, încât curata simplitate nu ne mai spune nimic. Cine însă ne-ar putea face să înţelegem mai bine ce înseamnă limpedea simplitate, ca Il Poverello, «Micul Sărac» din Assisi?”
Cititorii interesaţi pot găsi această carte în librăriile catolice din împrejurimi, precum şi la Librăria Glissando.
Agnes Davidovici
