Recviem moldoviniesc

Lumea boceste la capatâiul Basarabiei. E la moda. Ea uita insa sa boceasca, in gura de sarpe, sansa de unificare ratata la inceputul anilor ’90, când oficialii de la Bucuresti au confundat diplomatia cu pusul rasadurilor de flori. Intr-un fel, putem afla câte ceva de la protestul spontan al tinerilor basarabeni desfasurat ieri in centrul Bacaului: cea mai importanta „achizitie” tine de modul in care gradul nostru de libertate se desparte de gradul lor de libertate ca uleiul de apa. Privind la moldoveni si la oropsitul sistem pseudopolitic care le guverneaza dictatorial nazuintele, am avut in cap imaginea ultimei rezervatii de bolsevism „cu fata aparent umana” din Europa. Acesti români basarabeni cu sângele lor nepoluat de cosmopolitismul supermarketurilor si al „fitzelor” de Dorobanti, cu celulele nemodificate genetic de un capitalism supersalbaticit si nonetnic, acesti tineri vor duce mai departe, in timp, ipoteza neconstrazisa, dar parca mereu incerta, a românismului. Pe ruinele patriei muma, nesimtirea s-a inmultit ca pleava. Recunosc in tinerii basarabeni surplusul de greutate al etniei din care fac parte, un surplus deloc periculos, deloc nociv, ci necesar. Ei au decis sa protesteze pentru mai binele românesc care ar putea fi exportat, prin nu stiu ce sistem mai mult sau mai putin ocult, in mai raul generalizat nasit de Voronin si de acolitii sai de peste Prut. Poate ca in România vom sfârsi, spun eu previzibil, prin a elimina limba româna din programa oficiala. Românii s-ar bucura, fara indoiala, pentru ca odraslele lor ar invata pe rupte limba engleza, o stiinta si-o limba de viitor. Românii si-au desavârsit mercantilismul postdecembrist si l-au convertit in uitare de sine. Cu un sistem educational aridizat de decizii dintre cele mai stupide, locuitorii României s-ar putea lepada la orice ora de vestimentatia propriei etnii. Au facut-o deja cei care au ales „deztararea” si ramânerea definitva in imbatrânitul Occident. O vor mai face si altii, nu ma indoiesc. Ce va ramâne in urma lor? Basarabia, aceasta cenusareasa istorico-administrativa a României Mari, merita, totusi, o sansa. Importul locuitorilor sai si depopularea unei regiuni care s-a obisnuit sa faca sluj propriilor nostalgii ce put a mahoarca poate fi o forma de inceput. De sansa.
Lucian BOGDANEL