Turismul, în forma sa actuala, a aparut în secolul XIX. La acel moment, numai pentru o parte a elitei societatii
practicarea anumitor forme de turism era posibila si asta datorita excluderii angajatilor din cadrul legislativ existent
pentru forta de munca. Angajatii trebuiau sa îsi practice meseria si duminicile, astfel posibilitatile pentru majoritatea
populatiei de a pleca în vacante erau foarte limitate. Actiunile caracteristice turismului social au început în anul 1936, când Organizatia Internationala a Muncii (International Labour Organization – ILO) a stabilit Conventia cu plata pentru Vacante (Conventia Nr. 52). Esenta acestei conventii este mentionata si în Declaratia Universala a Drepturilor Omului din 1948, respectiv: „oricine are dreptul la
odihna si timp liber, cu o limitare rezonabila a orelor de munca si a concediilor periodice cu plata”. Se poate afirma, astfel, ca turismul social a aparut în urma unei cereri etice. Aceasta cerere a fost emisa de activisti, care si-au justificat legitimitatea printr-un drept specific, adica dreptul la turism, ca o extensie naturala a dreptului la munca, la odihna si la concediile cu plata. Cu toate acestea, anumiti istorici considera ca turismul social a aparut câteva decenii mai devreme, o data cu aparitia taberelor pentru copiii defavorizati (potentialul educational al acestor tabere a fost descoperit mai târziu si scopul activitatilor a fost extins la toti copiii, nu numai la cei defavorizati) si a hostel-urilor pentru tineri la începutul secolului 20. Ideea locurilor de tabara si a locurilor pentru cazare si mic-dejun a aparut tot la sfârsitul secolului al XIX- lea. La acel moment, majoritatea infrastructurilor pentru turism apartineau sectorului privat, sau altor organizatii
doritoare sa îmbunatateasca accesul la turism pentru o mai mare parte a populatiei sau pentru alte companii private. Abia dupa ce cel de-al II-lea Razboi Mondial a luat sfârsit, politicile privind turismul social au aparut în anumite state, datorita ajutorului dat reconstructiei cladirilor
(ajutoare de state pentru constructia, renovarea si îmbunatatirea echipamentelor si infrastructurilor) si oamenilor (masuri luate pentru a trimite oamenii în vacanta). Numeroase asociatii au fost create sub protectia sindicatelor, consiliilor si a altor organizatii de familie, care aveau un singur obiectiv comun: de a dezvolta si extinde turismul social. Alaturi de aceste diferite asociatii, care operau deseori la nivel national, la sfârsitul razboiului au fost create federatii, la nivel national si international, care au avut drept scop aducerea la un loc a organizatiilor ce aveau acelasi scop comun. A fost cazul Federatiei Internationale pentru Spatii deTabara si pentru Caravane si a Federatiei Internationale a Hostelurilor pentru Tineri. În acest context, Biroul International pentru Turismul Social a fost creat în 1963, fondatorul sau, Arthur Haulot, asigurând pentru multi ani promovarea si dezvoltarea turismului social la nivel international. Într-unul din numerele viitoare vom continua cu prezentarea anumitor concepte si definitii cheie, mai apoi a actorilor principali din domeniul turismului social, atât cei care reprezinta cererea, cât si a celor care reprezinta oferta.
Madalina MANOLACHE,
Info Officer Europe Direct Bacau
