ABC – pentru a-l cunoaşte pe apostolul Paul

prezentare.jpgPersonalitate fascinantă, spirit critic, scriitor profund, om cu o viaţă zbuciumată şi 絜 acelaşi timp echilibrată, apostolul Paul, 絈preună cu lucrările sale a fost pentru toate epocile şi este şi pentru noi o continuă provocare. Cu siguranţă, fiecare dintre noi a auzit vorbindu-se despre el sau despre operele sale, sau a citit texte din scrierile lui, dar foarte rar am avut prilejul de a ţine 絜 m穗ă o biografie a sa. Cine era cu adevărat acest Paul? Care era relaţia lui cu Isus din Nazaret? Ce rol a avut 絜 Biserica primară? Poate să ne mai spună ceva şi nouă, creştini şi necreştini ai secolului al XXI-lea, Apostolul? Scopul cărţii ABC – pentru a-l cunoaşte pe apostolul Paul (Giuseppe Pulcinelli, Sapientia, Iaşi 2008) este acela de a da un răspuns competent acestor 絜trebări pertinente. ABC- ul ne introduce 絜 lumea lui Paul, pentru o mai bună 絜ţelegere a Apostolului neamurilor şi a 絜văţăturilor sale pentru viaţa noastră. ホntr-un mod simplu şi cu un limbaj accesibil, clar şi concis, cartea lui Giuseppe Pulcinelli reprezintă ceva unic 絜 literatura noastră prin modul 絜 care tratează problema. Giuseppe Pulcinelli expune 絜tr-o carte 絈părţită 絜 patru secţiuni ceea ce alţi autori nu au reuşit să surprindă 絜 volume. Prima secţiune a cărţii este strict biografică: ţin穗d cont de situaţia socio-politico-culturală a epocii, se 絜cearcă, pe baza celor relatate de Paul 絜suşi 絜 scrisorile sale şi de Luca 絜 Faptele Apostolilor, o reconstruire a faptelor care privesc viaţa Apostolului. Sunt analizate faptele lui Paul at穰 絜ainte de momentul Damasc, c穰 şi după acest eveniment decisiv, scoţ穗du-se 絜 relief consecinţele impactului 絜t稷nirii: viaţa sa 絜 calitate de creştin şi de misionar. Partea a doua a cărţii este considerată o scurtă, dar concisă introducere la epistolarul paulin. ホn cadrul acestei secţiuni sunt trasate liniile fundamentale şi temele principale ale fiecărei scrisori, făc穗du-se distincţie 絜tre scrisorile protopauline (cele care aparţin 絜 mod sigur lui Paul) şi cele deutero-pauline (cele care par legate, mai cur穗d, de unii discipoli de-ai lui Paul). ABC- ul subliniază că 絜 privinţa aceasta nu există o uniformitate de păreri 絜tre exegeţi şi că problema răm穗e 絜că deschisă discuţiilor. Cea de-a treia parte a cărţii prezintă miezul g穗dirii lui Paul, pe fondul continuităţii 絜tre evanghelia vestită de Paul şi cea predicată de Isus din Nazaret. Aceste pagini surprind 絜 mod unic realitatea vieţii oricărui om. Apoi, cartea lui Pulcinelli prezintă c穰eva piste de reflecţie pentru o posibilă actualizare a comunităţii ecleziale 絜 ziua de azi şi pentru o 絜ţelegere mai autentică a identităţii noastre de oameni. Secţiunea finală apare ca o călătorie arheologică 絜 principalele oraşe 絜 care a lucrat sf穗tul Paul, totul culmin穗d cu focalizarea atenţiei asupra morm穗tului recent descoperit 絜 bazilica „Sf穗tul Paul din afara zidurilor” din Roma. ABC – pentru a-l cunoaşte pe apostolul Paul este un instrument potrivit pentru toate categoriile de persoane, elevi, studenţi, muncitori, medici, operatori de calculatoare, bătr穗i şi tineri, creştini şi necreştini, care doresc să găsească, 絈preună cu Paul, un răspuns competent la problemele vieţii de fiecare zi. Cei interesaţi pot găsi această carte la librăriile catolice din oraş, precum şi la Librăria Glissando.

Marius Enăşoae

Adauga un comentariu

*