Directorii de şcoli nu vor fi numiţi de primari

directori.jpgPrima rectificare bugetară taie din banii alocaţi Educaţiei. Evident, propunerile pun paie pe foc printre sindicalişti. Şi ministrul Educatiei spune că nu este de acord cu rectificarea propusă de Executivul din care face parte. Dar ridică din umeri. Decizia e în pixul premierului. Dacă la bani nu s-au înţeles – sindicaliştii au obţinut promisiunea că directorii de şcoli nu vor fi numiţi de primari. Cenuşăreasa sistemului bugetar. Aşa este văzută educaţia de către sindicalişti. Ei contestă intenţia Guvernului de a reduce bugetul alocat învăţământului cu 811 milioane de lei. Asta înseamnă de fapt 20.000 de persoane date afară sau îngheţarea salariilor în învăţământ. Ce au de gând să facă sindicaliştii? „Ar atrage după sine un protest al tuturor angajaţilor din învăţământ dacă ar fi pus in aplicare”, a declarat Gheorghe Izvoranu, preşedinte Spiru Haret. Vestea că se poate ajunge la disponibilizări sau lefuri micşorate vine într-un moment în care profesorii insistă să primească majorarea salarială de 33%. „Sperăm ca în acest an sa avem şi majorările salariale promise”, a precizat Izvoranu. Ministrul Educaţiei spune că nu va accepta varianta propusă de Executiv. „Sper să nu ajungem în situaţia în care să diminuăm capitolul de cheltuieli cu personalul”, a spus Ecaterina Andronescu. Dacă sindicaliştii nu au obţinut mărirea salarială, cel puţin la discuţia cu ministrul şi reprezentanţii autorităţilor locale au primit promisiunea fermă că directorii de şcoală nu vor fi numiţi de primari. Prevederea era prinsă în legea descentralizării. „Sub nici o formă nu se pune problemă ca directorii de şcoală să fie numiţi pur şi simplu de primar ci directorul va ocupa postul prin concurs”, a menţionat Liviu Dragnea, preşedinte UCJR.
În urma discuţiile s-a ajuns la concluzia că de tot ce înseamnă programă şcolară se va ocupa în continuare Ministerul Educaţiei. De bani şi investiţii însă se vor ocupa primarii. Prevederile vor fi postate pe site-ul ministerului Educaţiei pentru dezbatere publică.

Adauga un comentariu

*