Revolutie fara CNN si EuroNews

Insii de buna credinta se intreaba de ce revolta de peste Prut nu a stârnit macar o bruma de interes mediatic international. Ei produc, in chip de teza de fundamentare a suspiciunii, argumentul potrivit caruia marile posturi TV de stiri, precum CNN sau EuroNews, nu au retransmis, in casele din lumea intreaga, scenele de violenta din capitala Republicii Moldova. Sa fie oare acest dezinteres un nou capitol al ignorantei occidentale fata de evenimentele care se petrec in tarile liliputane ale mapamondului? Ma tem ca nu, iar temerea pe care o evoc are o ratiune precisa ce tine, foarte intim, de pragmatismul unui anumit fel de a face diplomatie. Occidentul european a vazut, intotdeauna, in estul apropiat de Rusia o zona tampon capabila sa amortizeze socurile politice inerente relatiilor diplomatice dintre Vest si Est. Rusii au tratat, o buna bucata de timp, aceasta periferie europeana, ca pe propria lor ograda, in timp ce francezii sau germanii s-au complacut in ideea ca, daca-i oferi ursului de la Rasarit ceea ce isi doreste, el va intra, fuguta – fuguta, in hibernare. Acest tip de je m’en fichism diplomatic nu e strain de je m’en fichismul de zi cu zi al europeanului infatuat si anchilozat in propriile prejudecati. De fapt, el il copiaza in detaliu. De cealalta parte a cortinei, estul si-a epuizat de mult vocatia autoiluzionarii si a facut-o de asa maniera incât nu doar ca nu mai spera in nimic si la nimic, dar s-a obisnuit sa plece la trânta cu credinta in infrângere, nu in biruinta. Esticii sunt sceptici si diplomatia lor face casa buna cu un soi de realism politic probat: când esti vecin cu ceea ce am putea numi restauratia contemporana a Imperiului Sovietic nu prea iti arde de artag, nu prea consimti sa-l asmuti. Vesticii nu vor sa provoace, mai mult decât e necesar, orgoliile aparent renascute al Rusiei. Pe de alta parte, cuvântul pace este sinonim cu negocierea. Doar in basme exista posibilitatea ca lupul s-o dea la pace cu oaia, in realitate pacea fiind un bun negociabil. Occidentul, in schimb, isi joaca o carte si modul in care o face ii ofera prilejul de a-si prelungi, cine stie pentru cât timp, somnolenta deja evidenta. Am vizitat intr-o zi o librarie si am descoperit acolo un titlu care m-a socat instant: „Organizarea evenimentelor”. Traim intr-o epoca in care pâna si evenimentele, marca insasi a fortuitului, sunt premeditate. Cursul lor e orânduit in prealabil. Aceasta inflatie de carti care pretind sa-l invete pe omul simplu ce si cum trebuie facut, arunca un plus de limpezime asupra intâmplarilor „organizate” la Chisinau in ultimele zile. Ele pot provoca, de asemenea, un raspuns, plauzibil, la dilema cu care am inceput: de ce nu a fost transmis in strainatate filmul razmeritei de peste Prut. Uite, de aia!
Lucian BOGDANEL