Ministrul Andronescu, cu indignare: „Chiar nu mai avem nici o şansă cu şcoala românească?!”
Şase universităţi de stat etichetate cu „zero stele” în clasamentul integrităţii prezentat luni abundă în cazuri de corupţie, nepotism şi clanuri familiale, fiind luate în vizor de procuratură şi Curtea de Conturi. Ziarul „Gândul” vă prezintă concluziile raportului întocmit de Coaliţia pentru Universităţi Curate (CUC), ce cuprinde neregulile găsite de evaluatori în respectivele instituţii de învăţământ.
• Codaşa clasamentului, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti pare să sufere de secretomanie generalizată. Pe lângă faptul că declaraţiile de avere şi de interese nu sunt postate pe pagina de internet a instituţiei, rectoratul nu postează pe site nici măcar anunţurile pentru posturile scoase la concurs. Numărul de clanuri este şi el o necunoscută, întrucât, după cum precizează raportul, rectorul Ştefan Diaconescu consideră că statele de funcţiuni nu sunt documente publice. Cât priveşte procesul de achiziţii, universitatea dă dovadă de nereguli foarte grave, jumătate dintre contractele atribuite anul trecut fiind făcute fără anunţ public.
• Primind la rându-i „zero stele”, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti iese în evidenţă prin procesele pierdute pe probleme de corectitudine, cât şi prin cazurile anchetate de procuratură. Conform analizei CUC, instituţia nu are capacitatea de a preveni, detecta şi sancţiona în mod ferm cazurile de plagiat şi nu oferă garanţia promovării deontologiei profesionale. Selecţia personalului nu se face pe baze competitive, aspecte ale concurenţei neloaiale fiind diluarea criteriilor de apreciere a performanţei în cercetare şi ignorarea conflictelor de interese între candidaţi şi membrii comisiilor de concurs.
• Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa ocupă în ierarhie poziţia 40 din 42, având drept principal dezavantaj refuzul de a fi evaluată. În pofida acestui impediment, experţii au stabilit că rectoratul nu dispune momentan de un cadru de derulare a unui control de corectitudine academică şi că există inconsistenţe în declaraţiile de avere şi încălcări ale articolelor din legea achiziţiilor publice. „Deşi, din ceea ce am vazut la faţa locului reiese că în ultimul an s-au făcut reabilitări ale clădirilor, este greu de crezut că fondurile au fost alocate în contracte de sub 10000 de euro. Cu toate acestea, nici pe websiteul universităţii, nici pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice nu au fost identificate anunţuri de participare pentru licitaţii ale căror ofertant e UEM”, se arată în raport.